Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a co-prezidat, luni, Conferinţa Internaţională privind Securitatea Nucleară (ICONS 2020), desfăşurată la Viena, sub egida Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA). El a prezentat demersurile din ultimul an dedicate Conferinţei şi a punctat rolul României în negocierea Declaraţiei Ministeriale, adoptată prin consens în segmentul ministerial al Conferinţei. "Avem înaintea noastră un document concis, orientat spre viitor, ce reflectă voinţa noastră politică şi adaugă valoare procesului de consolidare a securităţii nucleare la nivel global", a spus Aurescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit MAE, conferinţa reprezintă un eveniment foarte important în domeniul securităţii nucleare, care este organizat odată la patru ani. 

Ministrul Bogdan Aurescu a deschis lucrările segmentului ministerial al conferinţei, alături de directorul general al AIEA Rafael Grossi şi de co-preşedintele din partea Republicii Panama, vice-ministrul afacerilor externe, Federico Alfaro Boyd.

În intervenţia sa, şeful diplomaţiei române a trecut în revistă demersurile din ultimul an dedicate Conferinţei şi a punctat rolul României în negocierea Declaraţiei Ministeriale, alături de co-preşedinte şi de secretariatul AIEA, aceasta fiind adoptată prin consens cu prilejul segmentului ministerial al Conferinţei (https://www.iaea.org/sites/default/files/20/02/cn-278-ministerial-declaration.pdf).

"Declaraţia Ministerială adoptată în cadrul ICONS 2020, prin consens, este rezultatul unui proces aprofundat, care a început la reuniunea Consiliului Guvernatorilor AIEA din martie 2019. Avem înaintea noastră un document concis, orientat spre viitor, ce reflectă voinţa noastră politică şi adaugă valoare procesului de consolidare a securităţii nucleare la nivel global", a declarat Bogdan Aurescu.

El a prezentat realizările României în domeniul securităţii nucleare şi cooperarea cu AIEA, derulată de autoritatea naţională de reglementare, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) şi de Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive (ANDR) de la Bucureşti.

Şeful diplomaţiei române a menţionat desemnarea de către AIEA a Institutului de Cercetări Nucleare de la Piteşti ca Centru Internaţional de Excelenţă bazat pe Reactoare de Cercetare (ICERR), pentru o perioadă de cinci ani, evidenţiind încă o dată angajamentul României faţă de misiunea şi valorile AIEA.

Totodată, ministrul afacerilor externe a subliniat expertiza acumulată de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” în domeniul dezafectării reactoarelor de cercetare, organizării de cursuri de pregătire pentru reprezentanţi ai autorităţilor cu responsabilităţi în domeniul nuclear şi criminalisticii nucleare.

În contextul participării la conferinţă, ministrul Bogdan Aurescu s-a întâlnit şi cu funcţionarii români care activează în cadrul instituţiilor internaţionale care au sediul la Viena. De asemenea, a avut întâlniri cu directorul general AIEA şi cu secretarul energiei al SUA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.