Miniştrii de Externe român şi tunisian, Lazăr Comănescu şi, respectiv, Khemaies Jhinaoui, au semnat, joi, la Bucureşti, un memorandum de înţelegere dintre cele două ministere, subliniind nivelul excelent al relaţiilor bilaterale, dar şi necesitatea revigorării acestora, inclusiv prin încurajarea oamenilor de afaceri din cele două ţări să aibă contacte mai strânse, în domenii precum IT, agricultură, turism, energie.
Ministrul de Externe tunisian se află într-o vizită oficială la Bucureşti, cu acest prilej fiind semnat Memorandumul de înţelegere între cele două Ministere ale Afacerilor Externe.
După semnarea documentului, Lazăr Comănescu a menţionat că în ultimii ani nu au mai fost contacte bilaterale la acest nivel.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Am fost de acord că e timpul pentru o revigorare substanţială a relaţiilor bilaterale, care de altfel sunt excelente”, a precizat ministrul.
Comănescu a subliniat că există un potenţial deosebit în domeniul economic, dar şi pentru schimbul de experienţă pentru construirea societăţii democratice tunisiene, inclusiv în domeniul reformării justiţiei.
În privinţa relaţiilor economice, ministrul român a subliniat că schimburile economice au marcat în ultimul timp o creştere semnificativă, dar sunt mult sub potenţialul existent. El a spus că, de aceea, au convenit ca, în cursul anului viitor, să fie reluate lucrările comisiei mixte româno-tunisiene, pentru a da un impuls relaţiilor bilaterale.
”Am convenit să încurajăm ca oamenii de afaceri din ţările noastre să aibă contacte mult mai strânse”, a mai spus Comănescu, menţionând că se referă la domenii precum IT, turism, energie, agricultură.
Comănescu a precizat, totodată, că există disponibilitatea de a primi în continuare cât mai mulţi studenţi tunisieni în România, dar şi pentru schimburi între universităţi din cele două ţări. În opinia ministrului român, cooperarea în acest domeniu este cea mai importantă bază a consolidării relaţiilor dintre cele două ţări. ”Sunt mulţi tineri în Tunisia care au studiat aici şi pe care îi considerăm ambasadori ai României”, a adăugat Comănescu.
Cei doi miniştri au discutat şi despre problemele din mediul internaţional, lupta împotriva terorismului, consolidarea securităţii frontierelor.
Comănescu a subliniat că eforturile pe care Tunisia le face la frontiere în problema migraţiei sunt apreciate la nivelul UE.
Ministrul de Externe a mai declarat că România susţine consolidrea relaţiilor UE-Tunisia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.