Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a anunţat, în prima zi a vizitei sale oficiale în Algeria, că s-a decis realizarea unei foi de parcurs prin care să fie analizat ansamblul relaţiilor bilaterale şi să fie identificate priorităţile şi proiectele concrete pe termen scurt şi mediu dintre România şi Algeria, afirmând că obiectivul prioritar îl reprezintă stimularea şi facilitarea interesului comunităţilor de afaceri din cele două state.
Potrivit unui comunicat de presă transmis luni, ministrul de Externe, care s-a întâlnit cu omologul său, Abdelkader Messahel, cu ministrul industriei, Youcef Yousfi, preşedintele Consiliului Constituţional, Mourad Medelci, şi preşedintele Adunării Naţionale Populare, Said Boudhaja, a arătat că "impulsionarea dialogului politic şi extinderea cooperării cu ţările din afara Uniunii Europene reprezintă o componentă importantă în ansamblul măsurilor de relansare a relaţiilor bilaterale ale României cu parteneri tradiţionali, inclusiv cu Algeria, obiectivul fiind inclus în programul de guvernare 2017 - 2020".
Meleşcanu a susţinut că România şi Algeria se află, în prezent, "într-o etapă importantă a consolidării cooperării bilaterale, reflectată de deschiderea şi voinţa politică fermă de a impulsiona dialogul şi cooperarea în toate domeniile de interes, cu accent pe sectoarele economic, educaţional, securitate şi afaceri interne".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit sursei citate, s-a decis realizarea unei foi de parcurs prin care să fie analizat ansamblul relaţiilor bilaterale şi să fie identificate priorităţile şi proiectele concrete pe termen scurt şi mediu. Obiectivul prioritar îl reprezintă stimularea şi facilitarea interesului comunităţilor de afaceri din cele două state în vederea unei mai bune fructificări a potenţialului economic existent.
De asemenea, Meleşcanu a salutat eforturile autorităţilor algeriene pentru crearea unei zone de stabilitate în vecinătatea sudică a Uniunii Europene, îndeosebi pentru combaterea terorismului şi a islamismului radical, afirmând interesul României de a coopera strâns în domeniile de combatere şi prevenire a radicalizării.
În cadrul convorbirilor a fost dezbătută importanţa diplomaţiei parlamentare şi a avut loc un schimb de opinii asupra modului de funcţionare a mecanismelor de control constituţional din România şi Algeria.
MAE mai transmite că a fost semnat Programul de cooperare în domeniul formării profesionale între Ministerul Educaţiei Naţionale din România şi Ministerul Formării şi Învăţământului Profesional din Algeria.
"Programul de cooperare în domeniul formării profesionale între Ministerul Educaţiei Naţionale din România şi Ministerul Formării şi Învăţământului Profesional din Republica Algeriană Democratică şi Populară asigură baza juridică pentru intensificarea schimburilor româno-algeriene în domeniul resurselor umane şi transferului de cunoştinţe în sprijinul programului de modernizare algerian de adaptare la evoluţiile tehnologice actuale şi necesare pentru a răspunde solicitărilor din cadrul cooperării economice dintre cele două state", mai arată în sursa citată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.