Preşedintele Klaus Iohannis a participat, marţi seară, la Bruxelles, la deschiderea Festivalului Europalia România, alături de Majestăţile Lor Regele Philippe şi Regina Mathilde. El a spus că acesta este "un prilej pentru a arăta diversitatea şi unicitatea culturii româneşti şi de a consolida în continuare legăturile puternice dintre cele două ţări.
"Onorat să deschid Festivalul #EuropaliaRomânia alături de Majestăţile Lor Regele Philippe şi Regina Mathilde", a scris Klaus Iohannis pe Twitter, arătând că este "un prilej pentru a arăta diversitatea şi unicitatea culturii româneşti şi de a consolida în continuare legăturile puternice dintre România şi Belgia.
Klaus Iohannis a participa, marţi, la Bruxelles, Regatul Belgiei, la deschiderea oficială a Festivalului Internaţional de Artă Europalia, România fiind ţara invitată de onoare la ediţia din acest an. Vizita la Bruxelles are loc la invitaţia Majestăţii Sale Philippe, Regele Belgienilor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În cadrul vizitei, preşedintele României a avut o întrevedere cu Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilor, la Palatul Regal din Bruxelles, alături de care va deschide Festivalul Europalia România, la Palatul de Arte Frumoase BOZAR.
Cei doi şefi de stat au vizitat expoziţia "Brâncuşi. Sublimarea formei”- cea mai importantă expoziţie dedicată sculptorului român organizată în ultimele decenii şi principalul eveniment din cadrul festivalului şi vor participa la concertul intitulat „Rapsodia română”, susţinut de ansamblul RaRo-SoNoRo.
Europalia România se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României şi al Regelui şi Reginei Belgienilor. Festivalul, organizat în perioada 2 octombrie 2019 - 2 februarie 2020, cuprinde evenimente din sfera artelor vizuale, artelor spectacolului, muzică, film, literatură, educaţie culturală, care vor avea loc atât în Belgia, cât şi în Franţa, Olanda, Germania, Luxemburg şi Marea Britanie.
Europalia este unul dintre cele mai importante festivaluri de artă din lume, ediţia din acest an marcând al 50-lea an de existenţă. România a mai participat la ediţia din 2007.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.