Preşedintele Klaus Iohannis, a transmis, miercuri, o scrisoare preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, şi preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în care face apel ca, în regim de urgenţă, să fie identificată, împreună cu statele membre ale Uniunii Europene, acţiuni concrete pentru a pune capăt situaţiei actuale printr-o soluţie negociată în Republica Moldova, pe baza valorilor şi principiilor Uniunii Europene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„România, ca stat membru al Uniunii Europene, având o relaţie specială cu Republica Moldova, bazată pe Parteneriatul Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, şi împărtăşind o limbă, o istorie şi o cultură comune, este preocupată de evoluţiile aflate în desfăşurare la Chişinău. În opinia noastră, Republica Moldova, partener asociat al Uniunii Europene prin Acordul de Asociere şi Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător şi, în acelaşi timp, membru al Parteneriatului Estic, se confruntă în prezent cu o gravă criză constituţională şi politică, care prezintă riscuri pentru stabilitatea sa”, se arată în scrisoarea dată publicităţii de Administraţia prezidenţială.

Preşedintele spune că, mai mult decât atât, această criză, în imediata vecinătate a României şi a Uniunii Europene, prezintă mize semnificative pentru stabilitatea şi securitatea regionale pe care Uniunea Europeană şi statele sale membre nu le pot ignora.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Cred cu tărie că Uniunea Europeană, în ansamblul său, în conformitate cu angajamentele asumate faţă de Republica Moldova prin intermediul Politicii Europene de Vecinătate, precum şi prin Strategia Globală a Uniunii Europene, trebuie să se ridice la nivelul aşteptărilor cetăţenilor Republicii din Moldova, care în majoritate şi-au exprimat sprijinul pentru agenda europeană a ţării lor, după cum s-a confirmat şi la alegerile parlamentare din februarie 2019. În acest context, fac apel la dumneavoastră, în regim de urgenţă, pentru a identifica, împreună cu statele membre ale Uniunii Europene, acţiuni concrete pentru a pune capăt situaţiei actuale printr-o soluţie negociată în Republica Moldova, pe baza valorilor şi principiilor Uniunii Europene”, scrie Klaus Iohannis.

Preşedintele Iohannis precizează că România este pregătită să sprijine aceste eforturi, în deplină concordanţă cu obiectivul nostru strategic, care este şi obiectivul Uniunii Europene, acela de a susţine parcursul european al Republicii Moldova.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.