Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, înaintea începerii lucrărilor Consiliului European de la Bruxelles, că subiectul cel mai important privind stabilirea liniilor directoare pentru negocierile cu Marea Britanie sunt oamenii şi cum le vor fi respectate drepturile, apoi banii din fondurile europene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

”Pentru mine, cel mai important este să discutăm despre oameni. Asta înseamnă pentru noi românii care trăiesc în Marea Britanie, dar putem să-i includem şi pe britanicii care trăiesc în România, iar dacă extrapolăm la nivelul Uniunii, vorbim despre cetăţenii europeni care trăiesc, muncesc în Marea Britanie. Aceste lucruri trebuie clarificate primele şi aceasta va fi poziţia mea în cadrul discuţiilor pe care le vom avea astăzi”, a declarat Klaus Iohannis.

El a spus că sunt milioane de europeni care s-au folosit de dreptul la libera circulaţie şi care şi-au stabilit reşedinţa şi şi-au găsit locuri de muncă în Marea Britanie, iar acum trebuie să ştie ce le rezervă viitorul. Iohannis a precizat că discuţiile nu trebuie să se limiteze doar la dreptul la muncă, ci trebuie să vizeze şi alte chestiuni, precum dreptul la pensie sau la educaţie.

”După ce lămurim problema oamenilor trebuie să ajungem la a doua chestiune care sunt banii. Oamenii, după aceia banii. Trebuie să stabilim foarte clar obligaţiile financiare care rezultă din Brexit, cum se pot calcula, cum se pot stinge fiindcă toată lumea are program europene în derulare şi pentru România acestea sunt extrem de importante. Sunt banii pentru coeziune, banii pentru agricultură şi trebuie să ştim foarte bine pe ce bani putem conta şi la care avem dreptul”, a mai spus Iohannis.

Conform programului anunţat, Klaus Iohannis participă la ora 13.30 (ora României) la reuniunea Consiliului European cu preşedintele Parlamentului European, la ora 14.15 urmând să aibă loc dejunul de lucru al şefilor de stat şi de Guvern. În jurul orei 16 este aşteptată conferinţa de presă a preşedintelui Consiliului European Donald Tusk şi a preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker.

Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi, a prezentat vineri principalele teme pe care le va susţine preşedintele la Bruxelles.

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, se va afla la Bruxelles, unde va participa la reuniunea specială a Consiliului European în format UE 27. Această reuniune este prilejuită de faptul că Marea Britanie a notificat în legătură cu dorinţa de a părăsi Uniunea Europeană, conform articolului 50 al Tratatului UE", a declarat Mădălina Dobrovolschi, la Palatul Cotroceni, precizând că la această reuniune se va încerca găsirea unui mandat general de negociere în privinţa Brexit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.