Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă comună cu liderul SUA, Donald Trump, că toată lumea este îngrijorată de acţiunile Rusiei, dar este nevoie de un dialog care trebuie să ducă la o soluţie fezabilă pentru descurajarea Rusiei.
"Toată lumea este îngrijorată, dar a fi îngrijorat trebuie să te ducă către a fi pregătit. Trebuie să fim foarte clari, foarte deschişi dacă vorbim despre Rusia şi cu Rusia. În opinia mea, avem nevoie de dialog, dar, pe de altă parte, avem nevoie de ceea ce noi toţi am decis la NATO - o descurajare a Rusiei. Un dialog ar trebui să ducă către o soluţie fezabilă”, a afirmat Klaus Iohhannis, întrebat cât de îngrijoraţi ar trebui să fim pentru ceea ce face Rusia.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.