Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat că guvernarea trebuie să ştie că este direct responsabilă de dezbinarea provocată de unionişti, iar corupţia şi sărăcia sunt cauzele pentru care oamenii „aderă la un proiect marginal”. De asemenea, el spune că alegerile parlamentare din 2018 vor aduce o conducere „statalistă pro Moldova, patriotică, social orientate” şi a numit „Marea Adunare Centenară” un protest banal al minorităţilor, cu lăutari şi discursuri ofilite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Chiar dacă unionismul a înregistrat azi un eşec umilitor, trebuie să condamnăm propagarea acestei molime politice în Republica Moldova. Astăzi, organele de forţă au demonstrat că pot asigura ordinea publică şi le mulţumesc că şi-au făcut datoria, dar pe viitor aşteptăm mai multă iniţiativă în asigurarea securităţii constituţionale a ţării”, scrie Igor Dodon pe Facebook.

Acesta afirmă că guvernarea trebuie să ştie că este direct responsabilă de dezbinarea provocată de unionişti, iar corupţia şi sărăcia sunt cauzele pentru care oamenii „aderă la un proiect marginal”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

“Guvernarea trebuie să ştie că ea este direct responsabilă de dezbinarea pe care unioniştii o provoacă în societatea moldovenească. Din cauza corupţiei, a sărăciei şi a deznădejdei, oamenii caută alternativă, inclusiv aderă la un proiect marginal şi radical cum este unionismul”, continuă Dodon.

Preşedintele R. Moldova susţine că are dubii în ceea ce priveşte îndreptarea lucrurilor de către actuala guvernare de la Chişinău, afirmând că eurounioniştii, în nouă ani de guvernare, „au compromis tot ce se putea compromite”.

„Poate oare actuala guvernare democrată să îndrepte lucrurile? Am mari dubii. În cei aproape nouă ani de guvernare, eurounioniştii au compromis tot ce se putea compromite, inclusiv traseul lor proeuropean. Anume din cauza acestor erori ale eurounioniştilor a fost întreţinut şi curentul unionist”, spune el.

De asemenea, Igor Dodon spune că alegerile parlamentare din 2018 vor aduce o concudere „statalistă pro Moldova, patriotică, social orientate”.

„Însa sunt sigur că după alegerile parlamentare din acest an vom avea o altă conducere, statalistă pro Moldova, patriotică, social orientate. Viitoarea conducere va reface economia şi va oferi speranţă tuturor cetăţenilor. Iar unionismul va fi declarat în afara legii. Serviciile secrete străine nu vor mai organiza aici diversiuni împotriva statului nostru”, a mai afirmat acesta.

Preşedintele Republicii Moldova a numit „Marea Adunare Centenară” un protest banal al minorităţilor, cu lăutari şi discursuri ofilite.

„Astazi s-a confirmat vorba din popor că butoiul care mai tare hodorogeşte este pustiu. Aşa s-a dovedit a fi şi cu unionismul – după atâtea luni de propagandă, isterie şi milioane investite, în PMAN s-a adunat doar un grup nesemnificativ de naivi şi profitori, însoţiţi de nişte lideri politici compromişi şi trădători de ţară. În loc de „Marea Adunare” a fost organizat un banal protest minoritar, cu lăutari şi discursuri ofilite”, crede Dodon.

În final, el susţine: “Se confirmă că unionismul este un balon care se va desumfla odată cu trecerea Centenarului. Unioniştii au strigat şi s-au împrăştiat, iar Patria rămâne. Moldova are viitor! Iar unionismul va rămâne un vis steril care aparţine trecutului”.

"Marea Adunare Centenară", dedicată împlinirii a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, a fost organizată duminică, la Chişinău, printre participanţi aflându-se Traian Băsescu şi Dan Barna. Fusese anunţată şi prezenţa lui Ludovic Orban, însă acesta a afirmat că şi-a modificat programul şi că va fi prezent la Chişinău zilele următoare. Evenimentul a început cu un spectacol folcloric, după care au fost intonat imnurile de stat ale Republici Moldova şi României, la final, zecile de mii de particpanţi scandând îndelung "Unire!!". Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că parlamentele de la Bucureşti şi Chişinău trebuie să voteze în cel mai scurt timp unirea. Liderul USR, Dan Barna a afirmat că locul Basarabiei este în Uniunea Europeană, iar "cel mai puternic motor este speranţa încrederea şi dragostea".

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.