Fostul preşedinte Traian Băsescu s-a întâlnit, joi, la Bucureşti, cu fostul ministru al Apărării din Republica Moldova Anatol Şalaru, cu care a discutat despre "necesitatea construirii unei noi structuri politice" la Chişinău, anunţul fiind făcut de către Şalaru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Astăzi, am avut un schimb de opinii despre situaţia politică din Republica Moldova cu preşedintele Traian Băsescu", scrie Şalaru pe Facebook.

Fostul ministru moldovean al Apărării mai spune că el şi Traian Băsescu au trecut în revistă problemele apărute după alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, vorbind despre necesitatea continuării drumului euro-atlantic.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"O temă abordată în cadrul discuţiilor a reprezentat-o necesitatea construirii unei noi structuri politice, dar si a reconstrucţiei instituţionale a statului, astfel încât să putem face faţă încercărilor Federaţiei Ruse de a transforma Republica Moldova într-o enclavă a sa", mai spune Şalaru. 

Anatolie Şalaru a fost revocat din funcţia de ministru al Apărării printr-un decret semnat la sfârşitul anului trecut de către noul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon. Anterior, Anatolie Şalaru a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte al Partidului Liberal, condus de Mihai Ghimpu, în timp ce PL i-a solicitat premierului Pavel Filip retragerea lui Şalaru din funcţie. 

Marţi, Igor Dodon a anunţat că a semnat decretul prin care i-a retras cetăţenia moldovenească lui Traian Băsescu. 

Traian Băsescu a declarat, joi, la Parlament, că, din acest moment, caută cel mai bun avocat din Republica Moldova pentru a se judeca cu preşedintele Igor Dodon. ”Caut cel mai bun avocat din Republica Moldova. Am termen şase luni. Decretul produce efecte după şase luni şi caut avocat şi o să mă judec cu Dodon”, a spus Băsescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.