Eurodeputaţii îndeamnă statele membre ale Uniunii Europene să intensifice lupta împotriva percepţiei negative la adresa comunităţii rome.
Într-o dezbatere care a avut loc marţi, la Strasbourg, ei au vorbit despre drepturile fundamentale ale comunităţii rome care continuă să fie încălcate sistematic în UE, despre problema privind accesul la educaţie, locuinţe, asistenţă medicală şi ocuparea forţei de muncă şi au făcut apel la realizarea de obiective clare pentru integrarea comunităţii rome şi strategii naţionale post-2020.
Comunitatea romă trebuie mai bine reprezentată în mass-media, instituţii publice şi organizaţii politice, au mai spus ei, iar în contextul încălcării repetate a drepturilor fundamentale, Parlamentul cere măsuri mai puternice pentru a combaterea percepţiei negative şi discriminării la adresa comunităţii rome.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În rezoluţia non-legislativă adoptată marţi, deputaţii spun că este vorba despre o formă de rasism, instituţionalizată şi înrădăcinată istoric, exprimată prin intermediul violenţei, a discursului ce instigă la ură, a exploatării, stigmatizării şi discriminării.
Segregarea în context şcolar, accesul la locuinţe, asistenţă medicală şi ocuparea forţei de muncă sunt principalele probleme cu care se confruntă încă populaţia de etnie romă din Europa. Textul rezoluţiei subliniază situaţia în special dificilă a tinerilor romi, caracterizată de o proporţie în creştere a şomerilor şi a celor care nu beneficiază de formare profesională sau şcolarizare.
Obiective obligatorii şi clare pentru integrarea romilor
Deputaţii cer Comisiei Europene şi statelor membre să introducă mai multe domenii prioritare, obiective clare şi obligatorii, programe şi mecanisme pentru evaluarea progresului integrării, din momentul în care actualul cadru UE va expira în 2020. Ei cer, de asemenea, fonduri publice substanţiale şi resurse umane în aceste scopuri.
Parlamentul cere integrarea egalităţii de gen, o abordare favorabila copiilor în toate măsurile luate, precum şi o implicare mai strânsă a reprezentanţilor comunităţii rome şi organizaţiilor non-guvernamentale în procesul creării politicilor de integrare. Se subliniază de asemenea necesitatea protejării şi promovării egalităţii în drepturi pentru copiii romi. Deputaţii doresc obiective anti-discriminare specifice la nivel UE, precum şi măsuri de integrare a comunităţii rome în politicile de sustenabilitate şi digitalizare.
Textul subliniază necesitatea reprezentării echitabile a comunităţii rome în toate aspectele vieţii sociale, în mass-media, instituţii publice şi organizaţii politice.
Mai mult, deputaţii insistă ca fondurile structurale europene să fie folosite pentru a îmbunătăţi condiţiile de trai şi oportunităţile oferite comunităţii rome. Ei cer statelor membre să investigheze şi să sancţioneze legal eventualele abuzuri în folosirea fondurilor respective.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.