Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, consideră că nu este posibil să fim abandonaţi de americani în contextul situaţiei din Ucraina, pentru că România este una dintre cele mai importante ţări din NATO. El a precizat că noua Armată Română s-a format în Afganistan, în Irak, alături de marile armate NATO.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vasile Dîncu a fost întrebat, duminică, la emisiunea Insider Politic de la Prima Tv, dacă este posibil ca România să fie abandonată de americani.

“Nu este posibil nici teoretic şi nici practic, pentru că dacă teoretic suntem membri cu drepturi egale, nu numai că suntem cu drepturi egale, dar noi suntem una din ţările cele mai importante din NATO, suntem printre primele ţări în ceea ce priveşte procentul din PIB pentru înzestrare,  participăm la misiuni externe şi ne-am format, de fapt, noua Armată Română s-a format în Afganistan, Irak, în toate misiunile pe care şi acum le avem în exterior alături de marile armate ale NATO. Ne-am specializat sute de ofiţeri în ultimii ani la academiile militare din Statele Unite, din Europa, din cele mai importante ţări, noi suntem altceva în momentul acesta, dar dincolo de asta, sunt aceste gesturi practice pe care le avem. Avem pe teritoriul României comandamente de tip defensiv, atât forţe multinaţionale, avem scutul de la Deveselu, la Câmpia Turzii, de asemenea, avem o unitate care face inclusiv poliţia aeriană în toată această zonă. Deci avem prezenţe practice”, a declarat Ministrul Apărării.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

El a precizat că România are acum o umbrelă de securitate deasupra sa. 

“Acum, prin ultima decizie pe care au luat-o SUA, preşedintele Biden şi şeful Pentagonului, vom avea o prezenţă mult mai solidă aici şi din punct de vedere tehnic, şi din punct de vedere al prezenţei fizice a militarilor. Este clar că noi i-am aşteptat pe americani 50 de ani, bunicii noştri i-au aşteptat şi nu au venit, dar acuma sunt aici. Nu mai putem să negăm o realitate. Deci facem parte dintr-un sistem şi eu nu am crezut, vă spun sincer că voi vedea o perioadă în care într-adevăr să fie atât de bine articulată prezenţa comună aliată, postura asta defensivă. Şi eu am crezut, ca şi dumneavoastră, ca jurnalist, ca intelectual sau ca politician, că nu se va materializa atât de repede, că este un acord de principiu, dar nu am crezut că vom avea şi din păcate am avut şi e o situaţie strategică care este nefericită, dar cred că aceasta a şi accelerat foarte mult şi cred că toţi oamenii pot fi liniştiţi din punctul acesta de vedere că facem parte pentru prima dată dintr-o umbrelă strategică şi avem o umbrelă de securitate deasupra noastră”, a transmis ministrul Apărării.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.