Preşedinţia României la Consiliul UE este un proiect de anvergură europeană, şi nu reprezintă un instrument de luptă politică internă, susţin miniştrii Teodor Meleşcanu şi George Ciamba, într-o declaraţie comună, dată publicităţii urmare a afirmaţiilor preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
„Eforturile insituţionale angrenate în acest sens pe parcursul Preşedinţiei Românei la Consiliul UE au fost şi se menţin orientate către acest scop comun, deopotrivă din perspectiva viziunii politice externe, cât şi din punct de vedere tehnic. Gestionarea Preşedinţiei Românei la Consiliul UE este asumată pe deplin de către Guvernul României, instituţia naţională care are atribuţii în acest sens. Stimularea solidarităţii şi coeziunii Uniunii Europene reprezintă un proces continuu, un efort coordonat al tuturor actorilor relevaţi în acest context în plan European. România crede în solidaritate şi credem că toţi ne dorim o Europă mai puternică”, se arată în declaraţie.
Evenimente
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Cei doi miniştri spun că Guvernul României a depus şi continuă să depună toate eforturile necesare pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a mandatului Preşedinţiei României la Consiliul UE.
„Înţelegem responsabilitatea care ne revine în exercitarea unui asemenea mandat, precum şi provocările cărora Uniunea Europeană trebuie să le răspundă în acest moment important al evoluţiei sale. Astfel, prin implicarea directă a Premierului României, întregul aparat guvernamental a derulat un proces intens de pregătire pe toate componentele, atât cele legate de substanţa dosarelor, agendelor de lucru, calendarelor de reuniuni, cât şi pregătirilor logistice. România este pregătită din toate punctele de vedere să ducă la bun sfârşit acest deziderat, printr-un efort comun concentrat la nivel instituţional şi la nivelul societăţii, în ansamblul ei, fapt recunoscut inclusiv de Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude-Juncker, în termeni clari şi neechivoci cu prilejul întâlnirii de la Bruxelles cu reprezentanţii Executivului român”, arată cei doi oficiali.
Aceştia subliniază că, la nivelul Guvernului, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene este considerată un proiect strategic care trebuie susţinut indiferent de dezbaterile politice interne.
Pregătirea acestui proiect a presupus un efort instituţional colectiv la nivelul Guvernului şi Ministerului Afacerilor Externe, se mai arată în declaraţie, în care se menţionează că premierul Viorica Dăncilă a prezentat priorităţile Preşedinţiei României în faţa camerelor reunite din Parlament în 12 decembrie, „astfel exitând evidenţa faptului că România are legitimitate din partea legislativului să îndeplinească acest mandat”.
”Guvernul României este pregătit pentru gestionarea Preşedinţiei şi a confirmat disponibilitatea pentru cooperare în plan intern faţă de toate instituţiile naţionale, fără a exporta divergenţele politice interne în plan extern. Guvernul României consideră ca tema exercitării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România nu trebuie să fie instrumentalizată politic pentru a ne asigura că printr-un angajament comun putem aduce o reală contribuţie proiectului european în următoarele şase luni”, mai arată Meleşcanu şi Ciamba, care mai spun că exercitarea Preşedinţiei Consiliului UE reprezintă o schimbare de paradigmă pentru fiecare stat membru care deţine acest mandat.
”În esenţă, acest rol presupune conducerea lucrărilor Consiliului Uniunii Europene, din poziţia unui mediator imparţial, pentru derularea unui efort de negociere a dosarelor aflate pe agenda Uniunii Europene. România înţelege perfect acest rol de mediator imparţial, precum şi contextul complex în care îşi va exercita mandatul, stadiul curent al lucrărilor şi şi-a fixat un nivel de ambiţie realist în obţinerea de rezultate concrete în avansarea agendei europene pe durata mandatului”, precizează cei doi.
Ei amintesc că principalele obiective în acest sens vizează procesul actual de reflecţie asupra viitorului Uniunii, procesul de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană şi clarificarea viitoarei relaţii dintre Uniunea Europeană şi acest partener, finalul de mandat al Parlamentului European şi al Comisiei Europene şi trecerea spre un nou ciclu legislativ şi instituţional ca urmare a alegerilor europene, negocierile privind viitorul Cadru Financiar al Uniunii post 2020.
”În contextul provocărilor cu care se confruntă în prezent Uniunea Europeană, aşa cum România a confirmat în dialogul cu forurile instituţionale europene şi cu partenerii externi, Preşedinţia la Consiliul UE va urmări să contribuie la asigurarea convergenţei şi coeziunii europene în scopul unei dezvoltări durabile şi echitabile pentru toţi cetăţenii şi statele membre. Consolidarea unei Europe mai sigure printr-un plus de coeziune între statele membre reprezintă aşadar, punctul de pornire pentru implementarea politicilor necesare pentru gestionarea noilor provocări de securitate şi pentru continuarea consolidării rolului global al UE. Acţiunile României se subscriu, aşadar, principiului solidarităţii, având obiectivul comun de a contribui la dezvoltarea Europei unite şi puternice, printr-un efort susţinut”, se mai arată în declaraţie.
Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, consideră că România este bine pregătită din punct de vedere tehnic, dar ”nu a înţeles sarcina” asigurării Preşedinţiei Consiliului UE. România este "bine pregătită din punct de vedere tehnic" pentru preşedinţia de şase luni, a spus Juncker pentru "Welt am Sonntag". Preşedintele Comisiei Europene a declarat totuşi că guvernul de la Bucureşti nu a înţeles încă pe deplin "ce înseamnă să prezidezi ţările UE”.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.