Consilierul preşedinţiei ucrainene Mihailo Podoliak a afirmat că Andrei Marga, dacă îşi susţine declaraţii cu toată răspunderea, atunci ar trebui să înţeleagă şi perspectiva răspunderii penale pentru încălcarea integrităţii şi suveranităţii unei ţări. Acesta l-a numit pe Marga o „naftalină politică” scoasă de Rusia din dulap, din cauza „crizei agenţilor”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„«Criza agenţilor» determină Rusia să scoată din dulap şi cea mai uitată naftalină politică. Dacă românul domn Marga îşi face declaraţiile «cu toată responsabilitatea», atunci trebuie să înţeleagă şi perspectiva răspunderii penale pentru încălcarea integrităţii şi suveranităţii unui alt stat”, a scris consilierul preşedinţiei ucrainene, Mihailo Podoliak, duminică pe Twitter.

Andrei Marga, fost ministru de Externe şi al Educaţiei şi fost rector al Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, a declarat în timpul unei conferinţe desfăşurate vineri la Alba Iulia, că Ucraina se află în ”frontiere nefireşti” şi trebuie să cedeze teritorii Rusiei, Ungariei, Poloniei şi României.

Declaraţiile lui Marga au fost preluate şi de presa ucraineană, care aminteşte de statutul acestuia de fost informator al securităţii şi menţionează în cheie ironică statutul acestui de diplomat şi politolog. Duminică, Marga a revenit cu un drept la replică, reluând afirmaţiile şi subliniind că acestea „corespund adevărului istoric”.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe consideră că declaraţiile făcute de Andrei Marga în spaţiul public cu privire la războiul de agresiune al Rusiei contra Ucrainei şi efectele acestuia sunt inacceptabile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.