Comandantul Detaşamentului britanic care efectuează acţiuni de poliţie aeriană în ţara noastră, comandorul Chris Ball, susţine că de la începerea misiunii în România, prima interceptare a unui zbor neautorizat a avut loc pe data de 3 mai, fiind vorba de un avion de supraveghere rusesc şi că de atunci militarii au tot fost ocupaţi, fără a putea oferi alte detalii. El a spus că la aceste misiuni militarii britanici colaborează cu cei români de pe MIG-uri 21.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Forţele Aeriene Regale sărbătoresc, pe data de 10 iulie, 100 de ani de la înfiinţarea lor în Londra, iar pentru a marca acest moment pe faleza din faţa Comandamentului Flotei din Constanţa militarii britanici aflaţi în această perioadă în baza de la Mihail Kogălniceanu au participat marţi la o paradă la care au luat parte şi militari români.

La finalul ceremoniei, comandantul detaşamentului britanic aflat la Mihail Kogălniceanu pentru a desfăşura misiuni de poliţie aeriană, comandorul Chris Ball, a fost întrebat de jurnalişti câte zboruri neautorizate au fost respinse în spaţiul aerian românesc de la începerea acestor acţiuni. Ball a precizat că prima interceptarea a avut loc pe data de 3 mai, fiind vorba de un avion de supraveghere rusesc.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

“Am avut prima interceptare pe data 3 mai, a fost un avion de supraveghere rusesc şi am tot fost ocupaţi de atunci. Nu pot să intru în detalii. Lucrăm îndeaproape cu colegii români de pe MIG-urile 21 cu care împărţim baza de la Mihail Kogălniceanu şi colaborăm la această misiune NATO. De asemenea, colaborăm şi cu ceilalţi parteneri NATO care operează în regiunea Mării Negre”, a spus Chris Ball, care a precizat că este vorba de un efort comun, nu este doar contribuţia Marii Britanii.

Dislocarea avioanelor Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii în România este parte a implementării Planului de acţiune pentru asigurarea capacităţii operaţionale a NATO pe flancul estic al Alianţei atât în zona de nord, cât şi în zona de sud, şi demonstrează unitatea şi determinarea NATO ca răspuns la provocările mediului de securitate.

Este a doua oară când un detaşament britanic este dislocat în baza aeriană din Mihail Kogălniceanu pentru misiuni de poliţie aeriană, primul fiind dislocat în perioada 1 mai – 31 august 2017.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.