Fostul preşedinte Traian Băsescu scrie pe Facebook că a avut o "relaţie excelentă" cu Recep Erdogan, când acesta era premier, însă acum observă că şeful statului turc, influenţat de "aburii puterii iluzorii" date de stradă, ratează parteneriatul cu SUA şi UE, aminţându-i chiar pe americani "ca un cocoş în călduri".
Traian Băsescu notează importanţa Turcia ca ned strategic şi economic, mai ales recent, prin prisma crizei refugiaţilor pe care ar trebui să o gestioneze la porţile Europei, însă afirmă că tentativa de lovitură de stat a arătat deficienţe majore în funcţionarea Turciei. Băsescu spune şi că evenimentele din ultimele zile au demonstrat o serie de "rateuri", precum ratarea loviturii de stat de către Armată, în condiţiile în care aceasta "nu a dat greş niciodată de la Kemal Ataturk întoace", dar şi rateuri ale lui Erdogan.
"Preşedinte în funcţie al Turciei, care iese aparent învingător din tentativa unei lovituri de stat militare, ratează, recurgînd în mod inexplicabil la o brutalitate excesivă în raport cu justiţia, armata şi jandarmeria, toate instituţii fundamentale în procesul de consolidare şi stabilizare a ţării. Preşedintele Turciei ratează relaţia cu armata turcă, umilind zeci de generali şi amirali şi mii de soldaţi pe care i-a dezbrăcat de uniforme şi i-a lăsat să fie umiliţi de civili şi poliţişti", scrie fostul şef de stat.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Băsescu se arată deranjat de atitudinea lui Erdogan şi faţă de UE şi Statele Unite ale Americii.
"Aburii puterii iluzorii îl fac pe Preşedintele Erdogan să rateze relaţia bilaterală cu SUA, treacând linia roşie şi ameninţă ca un cocoş în călduri, SUA. Prin comportament abuziv în deciziile interne, prin nerespectarea statului de drept, Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a ratat relaţia cu Uniunea Europeană. Prin accelerarea procesului de re-islamizare a ţării, distanţa între UE şi Turcia devine tot mai mare, iar Preşedintele Erdogan ratează şansa unei eventuale aderări la Uniune ", mai spune el.
Băsescu notează şi o tentaţie de a restabili influenţa Turciei către frontierele fostului Imperiu Otoman, ceea ce afectează relaţiile cu vecinii, dar şi tratamentul aplicat kurzilor.
"Din păcate, dacă Preşedintele Erdogan nu va reveni la pricipiile sfinte ale Întemeietorului Kemal Ataturk, Armata nu va mai rata următoarea lovitură de stat, iar Erdogan va fi istorie în următorii doi trei ani şi tot atunci, amiralii şi generalii arestaţi azi, vor deveni eroi . Şi nu din alt motiv ci, pentru că aşa va vrea poporul ieşit în stradă", spune Băsescu.
Fostul preşedinte spune că îşi doreşte în mod sincer ca Recep Erdogan să fie înţelept în aceste zile, pentru că a avut o "relaţie excelentă" cu el pe vremea când era premier, şi îl avertizează că "strada nu-ţi dă decât o putere iluzorie".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.