Ambasada SUA la Bucureşti are miercuri, pe pagina de Facebook, o postare critică la adresa Rusiei, despre care afirmă că a invadat R. Moldova, Georgia, Ucraina şi nu a mai plecat. ”Vedeţi un tipar aici? Cine este agresorul?”, este întrebarea de pe pagina reprezentanţei diplomatice.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Vom face tot ceea ce este necesar pentru a ajunge la un acord politic cu Rusia”, a subliniat Stoltenberg.O agendă în vederea unor noi reuniuni urmează să fie conventă, a anunţat el.”Este deosebit de important să ne întâlnim atunci când tensiunile sunt importante”, consideră Stoltenberg.Secretarul general ala NATO insistă, însă, asupra respectării suveranităţii oricărui stat şi asupra libertăţii oricărui stat de a adera la NATO.
Atât timp cât forţe OTSC nu se retrag, vom continua să-i îndemnăm (...) să respecte drepturile omului şi să-şi respecte angajamentul de a se retrage rapid din Kazahstan, dar şi Guvernul kazah, care le-a cerut”, a subliniat într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane.
De asemenea, Statele Unite au îndembat Rusia să-şi retragă ”rapid” forţele pe care le-a trimis în Kazahstan, la cererea preşedintelui kazah Kasim-Jomart Tokaiev.
”Atât timp cât forţe OTSC nu se retrag, vom continua să-i îndemnăm (...) să respecte drepturile omului şi să-şi respecte angajamentul de a se retrage rapid din Kazahstan, dar şi Guvernul kazah, care le-a cerut”, a subliniat într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane Ned Price.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.