Preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, se va întâlni, în timpul vizitei de stat pe care o va face în România, de luni până miercuri, atât cu şeful statului român, Klaus Iohannis, cât şi cu premierul Dacian Cioloş, anunţă, vineri, Ambasada Germaniei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Ambasada Germaniei în România, preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, care se va afla în România într-o vizită de stat în perioada 20 - 22 iunie, "va purta discuţii politice", printre altele, cu şeful statului român, Klaus Iohannis, şi cu premierul Dacian Cioloş.

Marţi, în cea de-a doua zi a vizitei, preşedintele Germaniei va susţine o alocuţiune - "Europa: pasiune pentru raţiune“ - la Biblioteca Naţională, la invitaţia "New Europe College“ şi a Ambasadei Germaniei la Bucureşti, evenimentul fiind moderat de Andrei Pleşu.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Tor marţi, Gauck se va afla la Sibiu, unde va vizita, împreună cu preşedintele Klaus Iohannis, biserica fortificată din Cisnădie.

"Această vizită se află sub semnul patronajului pe care cei doi şefi de stat ai României şi Republicii Federale Germania îl exercită împreună, din luna aprilie 2014, asupra Fundaţiei Bisericile fortificate, contribuind astfel la prezervarea moştenirii culturale a minorităţii germane în România", precizează Ambasada Germaniei în România.

La Sibiu, preşedintele federal Gauck se va întâlni şi cu reprezentanţi ai Forumului Democrat al Germanilor din România şi va vizita Primăria, Liceul Bruckenthal şi Biserica Evanghelică.

"Avem o întrevedere de o oră, este o onoare pentru noi. Nu vom ridica nicio problemă celor doi preşedinţi, doar îi salutăm şi ne bucurăm că vin", declara, joi, pentru News.ro, Paul Porr, preşedintele FDGR.

Aceasta va fi prima vizită în România a preşedintelui Germaniei, Joachim Gauck. Klaus Iohannis a făcut o vizită în Germania în luna februarie.

Cea mai recentă vizită a unui preşedinte german la Sibiu a avut loc în 2007, când oraşul era Capitală Culturală Europeană. Atunci, preşedintele Germaniei Horst Kohler s-a aflat la Sibiu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.