Sezonul cald se apropie, iar soarele dogoritor şi căldura nu o să întârzie să îşi facă apariţie. Pentru a avea parte de o şedere plăcută acasă, trebuie să creezi un mediu răcoros, în care tu şi familia ta să vă petreceţi timpul. Având ca reper căldura verilor anterioare, o cameră umbrită nu este suficientă pentru a asigura răcoarea. Dispozitive precum umidificatoarele de aer sunt special făcute pentru a controla umiditatea din aer şi a crea senzaţia de confort.
Pentru că piaţa este aglomerată, alegerile devin tot mai dificile. Ca să te ajutăm, am făcut o listă cu 3 dispozitive pe care le poţi achiziţiona şi care îţi vor face viaţa mai uşoară. Citeşte în continuare dacă vrei să ştii cum să creezi confortul perfect la tine acasă în sezonul cald.
1. Umidificatoare de aer
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Umidificatoarele sunt dispozitive care au forma unui butoi mic, foarte compact. Funcţionează pe bază de apă, aşadar au un rezervor care se umple pentru a asigura sursa de apă pentru evaporare. Eliberează aer rece pentru a crea senzaţia de confort. Date fiind dimensiunile unui umidificator, poate fi transportat oriunde e nevoie. Aparatul funcţionează pe bază de frecvenţe înalte, ultrasonice, care au capacitatea de a vaporiza apa din recipient şi a o transforma în ceaţă, pentru a se răspândi în încăpere. Dispozitivul este uşor de folosit. Pui apă în rezervor, apeşi butonul de pornire şi selectezi un mod de funcţionare, apoi doar te bucuri de el. Când apa dintr-un umidificator se termină, aparatul se va opri fără să aibă alte emisii.
Rezervorul diferă în volum de la aparat la aparat. De asemenea, umidificatoarele de aer sunt foarte silenţioase. Acestea nu produc sunet sesizabil decât în momentul pulverizării.
În funcţie de capacitatea bateriei, aparatele au autonomie diferită. Totuşi, acestea se încarcă la orice fel de priză. Au un aspect plăcut şi minimalist, aşadar arată mai mult ca o decoraţiune. Majoritatea aparatelor au culori plăcute care se pot îmbina bine cu decorul camerei. Poţi opta şi pentru varianta de control de la distanţă. Există umidificatoare de aer care se pot controla printr-o aplicaţie, astfel ai acces la mai multe opţiuni pe care aparatul le poate oferi direct de pe telefon.
Singurul lichid care poate fi introdus în recipientul unui umidificator este apa. Parfum, uleiuri esenţiale, etc. sunt nocive pentru aparat şi îi scurtează durata de viaţă.
2. Ventilator
Ventilatorul este unul dintre cele mai comune dispozitive folosite pentru a păstra răcoarea într-o încăpere. Versatilitatea este unul din avantajele principale ale produsului. Există ventilatoare pentru birou, care sunt mai mici, ventilează aer direct spre tine şi sunt mai silenţioase. Există şi ventilatoare de cameră, mai mari, care au scopul de a ventila întreaga încăpere, aşadar sunt într-o continuă mişcare oscilatorie, stânga-dreapta. În general, ventilatoarele au în dotare mai multe trepte de viteză şi un cronometru, care poate fi setat pentru a opri ventilaţia după preferinţă. De asemenea, forma lor este rotundă, pentru a permite motorului cu elice să realizeze o mişcare rotativă. Elicele sunt adăpostite de un grilaj cu tije de metal, poziţionate la o distanţă mică una de cealaltă, pentru a preveni accidente.
Este necesar să compari diferitele modele de pe piaţă înainte să achiziţionezi, deoarece unele aparate au anumite caracteristici foarte importante, cum ar fi mecanismul pentru setarea înălţimii. De asemenea, alte elemente importante sunt aspectul, care trebuie să fie minimalist, şi sunetul, e de preferat să fie cât mai silenţios posibil.
Există mai multe tipuri de conexiune, la priză sau cu USB. Astfel, aparatul poate fi conectat şi la calculator şi laptop, sau poate fi transportat oriunde, cât timp ai o baterie externă cu tine.
3. Aparat de aer conditionat (AC)
Acest tip de dispozitive sunt cele mai costisitoare, dar şi cele mai eficiente. Dacă ventilatoarele au elice care se învârt ca să sufle aer înspre tine, aparatele AC iau aerul cald şi îl răcesc. Au cele mai bune rezultate la a răcori locuinţa.
Aceste aparate se controlează prin telecomandă, iar după preferinţe setezi temperatura la care vrei să fie suflat aerul în cameră. Cele mai noi dispozitive au control Wi-Fi, iar printr-o singură aplicaţie, poţi porni aparatul fără să fii acasă, pentru a răcori casa până ajungi. De asemenea, noile modele consumă mai puţină energie electrică şi funcţionează pe baza agentului frigorific R32. Acest tip de răcire este mult mai eficient şi mai potrivit pentru mediu decât cel vechi, cu freon. De obicei, aparatele au incluse şi funcţia de dezumidificare, pentru a păstra un aer curat, care să nu ne afecteze sănătatea. În combinaţie cu un umidificator, fac cea mai bună echipă pentru combaterea căldurii.
Acestea sunt cele mai des folosite dispozitive pentru sezonul cald. Vara e aproape, aşa că pregăteşte-te din timp, pentru a te putea bucura de soarele de afară, dar şi de răcoarea din casă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.