Asociaţia Environ, una dintre primele organizaţii neguvernamentale din România cu rolul de a transpune principiul responsabilităţii extinse a producătorului privind obligaţiile de reciclare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), aniversează 10 ani de activitate în domeniul protecţiei mediului în acelaşi an care marchează 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În cei 10 ani, Asociaţia Environ a devenit un centru de competenţă în managementul deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, promovând reciclarea ca formă de economisire a resurselor în România şi punând bazele unei adevărate culturi a reciclării, prin investiţii în infrastructură şi procese de colectare şi reciclare a deşeurilor,  militând pentru impunerea principiilor economiei circulare ca singurul model de producţie şi consum sustenabil.

Peste 4000 de centre dotate cu infrastructură de colectare a deşeurilor de la populaţie la nivel naţional, 50.000 tone deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE) colectate şi reciclate la standarde europene de protecţie a mediului, aproape 100 de campanii de conştientizare derulate, 3 aplicaţii mobile pentru sistemele de operare Android şi iOS printre care un instrument util ce orientează utilizatorii spre cel mai apropiat centru de reciclare, 5 proiecte europene, primul program de educaţie ecologică implementat în peste 1100 de şcoli care reciclează activ, primul centru de colectare selectivă pe 10 fracţii în Bucureşti, sute de parteneriate şi o comunitate de zeci de mii de oameni responsabili şi implicaţi în domeniul mediului şi luptei împotriva schimbărilor climatice reprezinta bilanţul Asociaţiei Environ la 10 ani de la înfiinţare.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

,,Pentru noi, au fost 10 ani de provocări, de realizări şi de progres atins prin efort şi dedicare. În 10 ani, peste 700 companii au devenit partenerii noştri în respectarea obligaţiilor de mediu asumate de România ca stat membru al Uniunii Europene. Împreună am reuşit să îmbunătăţim continuu procesele şi metodele de informare, operaţiunile de colectare şi reciclare, ridicându-ne la standardele de reciclare a DEEE similare celor din alte state membre. Reuşitele acestor 10 ani nu ar fi fost posibile fără încrederea şi sprijinul membrilor şi partenerilor noştri care ne-au susţinut într-un demers care a îmbinat concomitent reprezentarea deopotrivă a intereselor mediului de afaceri cu îndeplinirea obiectivelor de protecţie a mediului înconjurător şi salvgardare a sănătăţii populaţiei. Lor le adresăm mulţumiri în primul rând pentru determinarea şi angajamentul de a contribui la ecologizarea economiei şi la protejarea naturii, sănătăţii şi calităţii vieţii persoanelor care trăiesc în ţara noastră. Din păcate, mai sunt însă multe lucruri de realizat, nivelul scăzut de trai, dotarea insuficientă a gospodăriilor cu aparatură electrocasnică, dar şi derapajele legislative din ultimii ani riscă să marginalizeze activităţile de  reciclare în Romania ”, a declarat Andrei Orban, preşedintele Asociaţiei Environ.

În ultimii şase ani, Environ a derulat constant campania naţionala de educaţie ecologică Baterel şi Lumea NON-E, un program dedicat elevilor de toate vârstele, implementat în peste 1100 de unităţi de învăţământ şi de care au beneficiat până în prezent aproximativ 100.000 de şcolari. Programul este conceput astfel încât să stimuleze creativitatea, să încurajeze deprinderea obieceiurilor de gestionare responsabilă a resurselor şi să premieze performanţa.  Anual, mii de copii din toată ţară beneficiază de premiile puse la dispoziţie pe platforma www.magazinbaterel.ro, un concept de magazin online inedit, lansat în premieră în ţara noastră care foloseşte un sistem de plată prin puncte pentru a recompensa eforturile elevilor participanţi în proiect.

Asociaţia Environ a implementat în România împreună cu partenerii săi din reciclare, Green WEEE şi Rematholding, standardele europene de performanţă în reciclarea deşeurilor electrice, WEEELABEX, introducând criterii de calitate pentru etapele lanţului de gestionare a deşeurilor DEEE şi asigurând monitorizarea standardizată a proceselor tehnologice ale companiilor de la colectare la procesare şi eliminare nepoluantă.

Asociaţia Environ derulează o activitate de pionierat şi în domeniul schimbărilor climatice şi eficienţei energetice, derulând cu sprijinul Ambasadei Republicii Federale Germania, campanii de informare cu privire la efectele schimbărilor climatce asupra mediului înconjurător şi impactul asupra vieţii umane, precum şi conştientizarea importanţei propriei contribuţii în reducerea amprentei de carbon şi economisirea consumului de energie. Redu Amprenta de Carbon (www.sosclima.ro) este singura comunitate activă din România  înscrisă în circuitul european al luptei pentru combaterea schimbărilor climatice.

Experienţa de 10 ani a permis Asociaţiei Environ să avanseze astfel incât să urmeze direcţiile europene, stimulând prin eforturi susţinute tranziţia României către o abordare sustenabilă a dezvoltării economice favorizând dezvoltarea durabilă concomitent cu generarea de locuri de muncă. ,,Suntem un pilon de competenţă şi stabilitate pentru membrii şi partenerii noştri. Depunem eforturi consistente pentru ca rolul şi beneficiile politicii europene de mediu şi importanţa sa strategică să fie recunoscute şi aplicate consecvent şi de către ţara noastră”, a mai declarat Andrei Orban.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.