Anvelopele de iarnă Continental au devenit câştigătoare cu ambele dimensiuni testate în cea mai noua competiţie a anvelopelor de iarnă, realizată de cluburile automobilistice ADAC, ÖAMTC şi TCS din Germania, Austria, respectiv Elveţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

In cazul WinterContact TS 860 cu dimensiunea 175/65 R 14, specialiştii au menţionat următoarele: „Anvelope de iarnă foarte echilibrate cu cele mai bune calificative pe umiditate şi zăpadă, cu calificativ bun inclusiv pe carosabilul uscat”, iar evaluarea pentru acelaşi model de anvelopă, însă cu dimensiunea 205/55 R 16, a fost: „Foarte echilibrat cu cele mai bune calificative pe umiditate şi consumul de carburant, deosebit de bun şi pe zăpadă”.

Anvelopele cu dimensiunile testate sunt adecvate pentru o multitudine de autoturisme, între cele de clasă mică până la medie. Vehiculele folosite la testare au fost un VW Golf 7 şi un Ford Fiesta. Specialiştii cluburilor automobilistice au testat 28 de modele de anvelope de iarnă, produse de mărci europene, americane şi asiatice, în cadrul a 17 categorii, iar câştigătoarele Continental au primit nota medie 2,1 pentru dimensiunea mai mică şi 2,2 pentru dimensiunea mai mare.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Realizatorii testului s-au arătat mai puţin mulţumiţi de producătorii asiatici. Din cauza dificultăţilor întâmpinate pe carosabilul umed, aceştia au trebuit să se mulţumească cu calificativul „deficient”.

WinterContact TS 860 este specialistul pentru anotimpul de iarnă, destinat vehiculelor compacte. Gama de produse include în prezent 66 de modele cu dimensiuni între 13 şi 17 ţoli, cu indici de viteză până la 240 km/h - printre care numeroase variante cu marcaj XL pentru capacitate portantă ridicata şi/sau muchie de protecţie a jantelor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.