Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării va coordona implementarea proiectului DANUBIUS-RO - Centrul Internaţional de Studii Avansate pentru Sisteme Fluvii-Mări. Proiectul, în valoare de peste 128 milioane de euro, vizează dezvoltarea infrastructurii de cercetare pentru studierea şi protejarea ecosistemelor fluviu-mare, cu un accent deosebit pe Delta Dunării, un tezaur natural recunoscut la nivel global.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vom folosi cele mai noi tehnologii în materie de procesare a datelor, Big Data şi inteligenţa artificială, pentru a avea o analiză exhaustivă ce va putea să fie folosită la nivel european şi internaţional. Danubius este singura infrastructură de cercetare din întreaga Europă care este condusă de către România. Colegii noştri geniali vor coordona activitatea a peste 300 de cercetători români şi străini”, a precizat Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

Proiectul creează locuri de muncă în domenii de înaltă specializare şi are două componente majore:

  1. Hub-ul ştiinţific din Murighiol, cu 17 laboratoare echipate pentru cercetări avansate în geoştiinţe şi ştiinţele vieţii;
  2. Supersite-ul Delta Dunării, ce include 8 staţii de cercetare amplasate strategic şi 16 puncte de observare dotate cu echipamente de ultimă generaţie pentru monitorizarea ecosistemelor acvatice.

Aceste infrastructuri vor fi completate de laboratoare de cercetare avansate şi o platformă tehnologică integrată, menită să permită colectarea şi analiza rapidă a datelor de mediu prin intermediul unor senzori optici digitali de nouă generaţie.

Din consorţiu mai fac parte, alături de Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Ştiinţe Biologice, şi Institutul de Geologie şi Geoecologie Marină Geo-Ecomar, Institutul Delta Dunării, precum şi Institutul de Geodinamică.

Prin infrastructură, tehnologie şi colaborare, construim un model de protecţie a ecosistemelor naturale, contribuind la dezvoltarea economică durabilă a României şi la consolidarea rolului nostru pe scena cercetării internaţionale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.