Avocatul Florentin Ţuca moderează seria de podcast-uri intitulată „Pe Drept Cuvânt”, o suită de dialoguri cu personalităţi din diverse domenii. Primul episod, un prolog – „Cuvânt înainte” al întregului proiect, a fost lansat azi, 12 iunie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Podcast-urile „Pe Drept Cuvânt” sunt transmise pe canalul YouTube omonim, scopul declarat al acestui demers fiind de a sublinia importanţa dialogului, importanţa silogismului, a argumentaţiei, a gândirii critice, a abordărilor nuanţate şi a schimbului real de idei în detrimentul unor monologuri paralele.

Printre invitaţii care au răspuns provocării la dialog lansată de Florentin Ţuca se numără, între alţii, Gabriel Zbârcea (Managing Partner al Ţuca Zbârcea & Asociaţii) şi Robert Roşu (Partener al Ţuca Zbârcea & Asociaţii), alături de alte nume reprezentative din mediul social, politic, cultural, sportiv.

„Nu-mi doresc ca aceste taifasuri să fie calificate drept reclamă mascată pentru organizaţia din care fac parte. Dialogurile vor fi organizate, pregătite, derulate, exclusiv în nume personal Iar opiniile, ori părerile pe care le voi exprima în aceste dialoguri nu se vor expresia sau ecoul unor poziţii colective”, a punctat Florentin Ţuca.

El a adăugat că unul din publicurile ţintă este reprezentat de noua generaţie: „Mă interesează ca, împreună cu partenerii de dialog, să captez atenţia tinerilor pentru că, în calitate de părinte şi fost pedagog, găsesc că ar trebui să acordăm atenţie tinerii generaţii şi să vedem cât de apropiaţi suntem de această generaţie, cum le înţelegem nevoile, cum ne apropiem de ei, cum îi ferim de pericole şi false modele, cum gestionăm conflictele cu generaţia părinţilor şi a bunicilor”.

De asemenea, podcast-urile „Pe Drept Cuvânt” vor aduce în prim-plan şi „virtuţile creştine precum iubirea, bunătatea, generozitatea, smerenia; virtuţile civice, precum curajul, spiritul civic, combativitatea; virtuţile estetice, care sunt tot mai atacate în ultima vreme, precum armonia şi frumosul. În speranţa că voi avea suficient timp, îmi propun să atac şi alte subiecte: să vorbim câte în lună şi în stele despre starea economiei şi starea sănătăţii, despre starea culturii şi starea sportului.”

Potrivit lui Florentin Ţuca, „deşi sunt un pasionat al dezbaterilor despre crizele geopolitice contemporane, nu urmăresc cu predilecţie să atac aceste subiecte cu invitaţii mei, deşi nu exclud că, în anumite contexte şi cu anumiţi invitaţi, ele, subiectele fierbinţi ale contemporaneităţii - mai ales că trăim vremuri complicate şi marcate de tensiuni militare, politice, diplomatice - nu exclud ca aceste subiecte să apară şi în platoul nostru. Ceea ce pot promite, însă, este atenţia pentru abordarea nuanţată, evitarea şabloanelor şi abordărilor lozincarde şi grija pentru nuanţe”.

Podcasturile „Pe Drept Cuvânt” pot fi urmărite pe canalul YouTube - https://www.youtube.com/@pedreptcuvant şi în principalele medii de streaming online, fiind totodată publicate şi pe blogul www.florentintuca.ro

Florentin Ţuca este jurist, avocat fondator (Managing Partner) al societăţii de avocaţi Ţuca Zbârcea & Asociaţii, având o experienţă profesională de 30 ani. A urmat cursurile Liceului Pedagogic din Suceava şi, în 1993, a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti ca şef de promoţie. Şi-a susţinut în 2007 doctoratul în drept cu o teză despre parteneriatul public-privat. A fost timp de trei ani asistent universitar la Facultatea de Drept. În calitate de consultant/expert, a fost implicat în procese de elaborare a unor proiecte legislative în diverse domenii (privatizări, concesiuni, sectorul bancar etc.) şi deţine o bogată activitate de reprezentare în proceduri de arbitraj intern şi internaţional, cu deosebire speţe rezultând din încălcarea diverselor tratate bilaterale privind protecţia reciprocă a investiţiilor.

Publică în mod frecvent articole de interes pentru societatea civilă, atât pe blogul personal www.florentintuca.ro, cât şi în diverse reviste şi publicaţii, inclusiv online. Este autor al volumelor de eseuri „Gâlceava cu juristul din mine” (Ed. Humanitas, 2014) şi „Adevărul în căutare de minister” (Ed. Universul Juridic, 2021). A participat în calitate de lector la numeroase conferinţe şi forumuri interne şi internaţionale pe teme actuale din domeniul juridic, organizate de instituţii private sau de către instituţii din mediul academic. În anul 2012, a fost desemnat „European Managing Partner of the Year" de publicaţia londoneză The Lawyer.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.