MedLife marchează o nouă premieră şi aduce primul centru mobil de testare BTS prezent vreodată la un festival din Europa Centrală şi de Sud-Est, în cadrul celei de-a zecea ediţii Electric Castle. Prin această iniţiativă, operatorul medical va oferi participanţilor posibilitatea de a se testa gratuit pentru boli cu transmitere sexuală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În cadrul Electric Castle, persoanele cu vârsta de minimum 16 ani împliniţi vor putea beneficia de un test de bază pentru cele mai comune boli cu transmitere sexuală, care cuprinde un panel de 7 patogeni, respectiv: Neisseria gonorrhoeae, Chlamydia trachomatis, Trichomonas vaginalis, Mycoplasma genitalium, Mucoplasma hominis, Ureaplasma urealyticum, Ureaplasma parvum. Testele se vor efectua gratuit, în limita stocului disponibil şi vor fi procesate în departamentul de biologie moleculară din cadrul Laboratorului MedLife Cluj.

„Festivalurile sunt printre cele mai iubite şi aşteptate evenimente în rândul tinerilor, iar anul acesta, în calitate de partener strategic al Electric Castle, ne-am propus să vorbim deschis despre ce nu se vorbeşte - nu doar la festival, ci, în general, în societatea românească, şi anume despre problema educaţiei sexuale în România. Credem că festivalul ne oferă contextul potrivit în care să comunicăm cu tinerii şi, mai mult decât atât, să trecem şi la acţiune, prin realizare de teste BTS, chiar la eveniment, încurajând astfel distracţia responsabilă. Sperăm ca această acţiune să fie un punct de pornire pentru o schimbare de optică: pentru relaţii sănătoase, să fii testat e hot”, declară Ina Ilie, Director de Comunicare, MedLife.

Iniţiativa MedLife face parte din programul de educaţie sexuală recent lansat de companie şi se aliniază platformei G-infospot.ro pe care Electric Castle a creat-o pentru festivalieri, ambele proiecte având ca scop creşterea gradului de conştientizare şi responsabilitate al tinerilor din România în ceea ce priveşte educaţia sexuală.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

„BTS-urile sunt produse de patogeni care nu fac parte din flora saprofită, exogeni, deoarece întotdeauna există cel puţin un partener infectat. De aceea, stabilirea istoricului sexual şi testarea corectă au o importanţă majoră în managementul BTS-urilor, dearece acestea nu lasă în urmă niciun fel de imunitate, iar o reinfecţie cu acelaşi patogen sau cu un altul nou este oricând posibilă. Vizita la medic este primul pas în prevenţia acestor boli, prin consiliere şi recoltarea specifică simptomatologiei. Unele dintre BTS-uri sunt incurabile (HIV, hepatita cu virus B, HPV, herpesul genital), iar altele pot avea efecte nedorite pe termen lung, ducând la infertilitate, morbiditate maternă, fetală sau neonatală”, a spus Dr. Mihaela Steriu, Medic Primar Obstetrică-Ginecologie, Doctor în ştiinţe medicale, Hyperclinica MedLife Griviţa.

Consiliere de specialitate pe probleme de educaţie sexuală susţinute gratuit de medicii buni, la Electric Castle

Testarea pentru boli cu transmitere sexuală este încă un subiect tabu în societatea românescă, fapt confirmat şi de concluziile celui mai recent studiu pe acest topic, realizat la nivel naţional la cererea MedLife. Principalul obstacol menţionat de tineri în calea testării pentru BTS este lipsa de informare, 18% dintre respondenţi indicând acest lucru. Pe de altă parte, 17% dintre tineri menţionează disconfortul sau jena în a discuta despre problemele de sănătate sexuală, 13% teama de rezultate pozitive şi consecinţele acestora, iar 10% frica de stigmatizare şi judecata socială..

Coroborat cu faptul că doar 37% dintre cei care şi-au început activitatea sexuală s-au testat măcar o dată pentru BTS, precum şi cu datele care arată că 52% dintre tinerii cu vârste între 16 şi 18 ani fac sex neprotejat, se subînţelege faptul că, din cauza lipsei corecte de informare, tinerii români sunt predispuşi la comportamente de risc, care le pot afecta sănătatea pe termen lung.

Ca atare, pe lângă acţiunea de testare BTS, MedLife le va oferi participanţilor la Electric Castle oportunitatea de a discuta cu medici despre problemele lor, într-un cadru informal şi relaxat.

Participanţii vor putea merge la „Speed Dating” cu medicii MedLife - sesiuni de consiliere 1 to 1 cu urologi, ginecologi, psihiatri şi psihologi pentru cei care doresc să afle informaţii într-un spaţiu sigur în care se asigură confidenţialitatea.

O altă activitate este reprezentată de sesiunile denumite „Hot Talks”, unde vor avea loc discuţii libere cu medici specialişti în domeniile anterior menţionate, în care vor fi abordate subiecte considerate de multe ori tabu – bolile cu transmitere sexuală şi prevenţie, despre testare, comunicare şi relaţii sănătoase.

Toate aceste activităţi vor avea loc în zona MedLife din cadrul festivalului Electric Castle, amplasat în apropierea Castelului Bánffy. Festivalul pune, la rândul său, la dispoziţia participanţilor, două centre G-infospot, cu resurse gratuite de protecţie şi materiale informative.

Operatorul medical anunţă că programul de educaţie sexuală va continua şi cu alte inţiative, pe care le va comunica în perioada următoare.

***

Despre Grupul MedLife

 

MedLife a pornit acum aproape trei decenii, s-a dezvoltat sănătos şi a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Antreprenorii români, care au pus bazele acestei companii, au investit şi s-au implicat pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc, au crezut în inovaţie şi au îndrăznit să ţintească cât mai sus, pentru a oferi pacienţilor români calitate, profesionalism, grijă şi respect pentru nevoile lor.

 

Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare bază de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din ţară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală şi de Est.

 

Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce priveşte atât creşterea organică, cât şi creşterea prin achiziţii. Echipa sa puternică şi experimentată de management a fost capabilă să creeze şi să gestioneze aceste oportunităţi de creştere, dobândind cunoştinţe şi experienţă valoroase, care să îi permită găsirea celei mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.

 

Fiind o companie românească cu tradiţie, MedLife a ales să se listeze la Bursa din România, fiind un model al listărilor pe piaţa locală de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanţa corporativă pe care o are implementaftă, a inspirat şi alte companii locale spre a porni pe acest drum şi a ajuta la dezvoltarea capitalului românesc şi a economiei. Acţiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacţionare pe piaţa reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori Bucureşti, Categoria Premium, având simbolul de tranzacţionare ″M″.

 

În perioada de pandemie, MedLife a reuşit să joace un rol esenţial în societate şi să capete un statut de lider în monitorizarea pandemiei prin implicarea activă în zona de cercetare.

 

Compania continuă să investească în proiecte cu impact asupra comunităţii locale, în tehnologie şi infrastructură. Creează locuri de muncă şi dezvoltă un ecosistem care contribuie la dezvoltarea şi menţinerea unei Românii sănătoase.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.