Încă doi tineri au fost arestaţi preventiv în cazul fetei de 13 ani care a fost violată după ce ar fi fost răpită dintr-un parc din localitatea vrânceană Câmpineanca şi dusă într-o locuinţă în care erau zece bărbaţi.
Potrivit anchetatorilor, iniţial, cinci tineri au fost reţinuţi şi apoi arestaţi preventiv în acest caz, însă, în urma audierilor care au continuat, alţi doi tineri au fost reţinuţi şi apoi Tribunalul Vrancea a decis arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.
În total, şapte tineri acuzaţi că au violat o fată de 13 ani sau că au fost martori ai faptelor fără a interveni în vreun fel au fost arestaţi preventiv.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Unii dintre cei trimişi după gratii sunt minori, acuzaţiile despre care vorbesc anchetatorii fiind de viol, complicitate la viol, pornografie infantilă şi lipsire de libertate în mod ilegal.
Procurorii susţin că, în luna februarie a acestui an, cei cinci tineri au constrâns, prin ameninţări şi acte de violenţă, o minoră în vârstă de 13 ani să întreţină raporturi sexuale cu ei, raporturi care au fi fost filmate cu un telefon şi postate pe o reţea de socializare.
Surse din rândul anchetatorilor afirmă că cei cinci ar fi răpit-o pe copila de 13 ani dintr-un parc din localitatea vrânceană Câmpineanca şi ar fi dus-o într-o locuinţă unde ar fi fost în total 10 tineri.
Cinci dintre ei ar fi violat-o sub ameninţarea unui cuţit, în timp ce restul au asistat la faptă sau au filmat cu telefonul mobil toate cele întâmplate.
Violul nu a fost reclamat la momentul comiterii, în iarna lui 2017, ci a ieşit la iveală în momentul în care imagini din timpul faptelor au apărut pe reţelele de socializare iar un professor a văzut cele întâmplate.
Fata a urmat câteva şedinţe de consiliere prsihologică, ulterior părinţii anunţând că pot gestiona singuri situaţia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.