Fostul lider al PNL Vasile Blaga s-a prezentat din nou, marţi, la DNA PLoieşti, unde a fost chemat pentru a i se aduce la cunoştinţă faptul că procurorii au pus sechestru asupra unei părţi din averea sa, susţin surse judiciare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vasile Blaga, urmărit penal pentru trafic de influenţă într-un dosar instrumentat de DNA Ploieşti, s-a prezentat din nou, marţi după-amiază, în faţa anchetatorilor.

La intrarea în sediul DNA Ploieşti, fostul lider liberal a spus că nu ştie pentru ce a fost citat.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Surse judiciare au declarat că Vasile Blaga a fost chemat pentru îndeplinirea procedurilor legate de punere sub sechestru a unei părţi din averea sa.

În acelaşi dosar, procuorii au pus sechestru şi pe averea fostului primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, cercetat alături de Blaga şi de omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă.

În 28 septembrie, Vasile Blaga a fost citat la DNA Ploieşti, iar ulterior procurorii anticorupţie au început urmărirea penală în cazul său şi l-au pus sub control judiciar, pentru trafic de influenţă, faptă pe care ar fi comis-o în perioada 2011 - 2012, când era secretar general al PDL. 

În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă. Gheorghe Ştefan este pus sub urmărire penală în acest dosar pentru trafic de influenţă şi folosirea influenţei funcţiei de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Potrivit procurorilor, în perioada 2011 - 2012, Blaga ar fi primit în trei rânduri, printr-un interpus, suma totală de 200.000 de euro, precum şi 500.000 de euro de la fostul primar Gheorghe Ştefan.

Gheorghe Ştefan l-ar fi informat atunci pe Blaga că vrea să obţină bani pentru PDL prin intermediul directorului unei companii naţionale din domeniul energiei. Compania naţională ar fi încheiat contracte de achiziţii servicii şi produse IT, prin licitaţii truncate, cu firma lui Horaţiu Berdilă, iar acesta ar fi transferat la PDL, din acele contracte, între 10 şi 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat. În acest fel, Gheorghe Ştefan ar fi primit pentru el şi pentru PDL aproximativ 25 de milioane de lei, potrivit procurorilor.

“Primirea în mod repetat de către suspectul Blaga Vasile, în perioada 2011 – 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum şi de la suspectul Ştefan Gheorghe a sumei de 500.000 euro, despre a căror provenienţă avea cunoştinţă, prin prisma celor de mai sus, a reprezentat consfinţirea înţelegerii anterioare”, au scris procurorii DNA Ploieşti în ordonanţa prin care s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de cei trei suspecţi. 

Horaţiu Bruno Berdilă, cumpărătorul de influenţă din dosarul lui Vasile Blaga, era la conducerea firmei de IT Romsys când i-ar fi dat bani lui Gheorghe Ştefan pentru PDL, iar în schimb societatea ar fi primit, după licitaţii trucate, contracte de la o companie naţională unde cei doi lideri de partid s-ar fi asigurat că este numită o persoană de încredere. 

La începutul lunii octombrie, Gheorghe Ştefan a fost condamnat la şase ani de închisoare în dosarul ”Microsoft”, în urma unei decizii a instanţei supreme.

În 4 octombrie, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins definitiv plângerea lui Vasile Blaga împotriva măsurii controlului judicar impusă de către procurorii DNA Ploieşti.

Vasile Blaga s-a prezentat la DNA în mai multe rânduri, dar de fiecare dată calitatea în care a fost citat a fost cea de martor, dosarul instrumentat de DNA Ploieşti fiind primul în care fostul lider liberal este suspect.

Vasile Blaga a demisionat din funcţia de copreşedinte al PNL imediat ce procurorii DNA Ploieşti au început urmărirea penala împotriva sa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.