Sociologul Alfred Bulai a fost reţinut, miercuri după-amiază, în dosarul deschis în urma unei anchete jurnalistice în care foste şi actuale studente ale Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) l-au acuzat de hărţuire sexuală. Reprezentanţi ai Parchetului au confirmat măsura reţinerii după ce, în cursul dimineţii, la locuinţa fostului profesor au avut loc percheziţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au emis, miercuri după-amiază, ordonanţă de reţinere pe numele fostului profesor de la SNSPA Alfred Bulai. Acesta este acuzat de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală, potrivit oficialilor Parchetului.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Bulai are calitatea de suspect în dosarul deschis în urma unei anchete jurnalistice în care foste şi actuale studente ale SNSPA au povestit cum acesta le-a hărţuit sexual, cerându-le să se dezbrace. 
 
Reprezentanţi ai Parchetului au precizat că Bulai a refuzat să dea declaraţii în dosarul în care are calitatea de suspect, prevalându-se de dreptul la tăcere.
 
Măsura reţinerii are loc după ce, miercuri dimineaţă, la locuinţa lui Bulai au avut loc percheziţii, iar acesta a fost chemat la audieri.
 
Procurorii care instrumentează dosarul deschis după ce mai multe studente sau foste studente ale SNSPA l-au acuzat public pe sociologul Alfred Bulai de hărţuire sexuală au pus în executare, miercuri trei mandate de percheziţie domiciliară în acest dosar. Una dintre locuinţele vizate este cea a lu Alfred Bulai, alte două fiind ale unor persoane fizice.
 
Luna trecută, anchetatorii au făcut percheziţii la trei sedii ale SNSPA.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.