Poliţia Română anunţă, luni, că Dragoş Săvulescu a fost reţinut în Grecia.
”În urma cooperării poliţieneşti internaţionale, Dragoş Săvulescu a fost reţinut, de autorităţile elene, noaptea trecută, în Grecia (Mykonos)”, a transmis, luni, Poliţia Română.
Sursa citată a precizat că, luni, acesta urmează a fi prezentat instanţei, pentru confirmarea mandatului european de arestare.
Fostul acţionar de la Dinamo Dragoş Săvulescu a fost condamnat la cinci ani şi şase luni de închisoare în dosarul retrocedării plajelor din Mamaia, în acelaşi dosar cu fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu şi fostul acţionar al clubului Dinamo, Cristian Borcea.
Săvulescu nu s-a predat după ce a primit această condamnare şi a fost dat în urmărire internaţională de autorităţile din România.
El postase un mesaj pe blog că este nevinovat şi că nu se va preda autorităţilor române, pentru că nu recunoaşte sistemul de justiţie corupt din România.
"Am ales să nu mă predau autorităţilor române pentru a-mi ispăşi o pedeapsă nedreaptă şi nemeritată dată de nişte judecători corupţi de sistemul din care fac parte, fără conştiinţă şi plini de ură la adresa unor oameni nevinovaţi!! NU RECUNOSC SISTEMUL DE JUSTIŢIE CORUPT DIN ROMÂNIA!!! Am decis să lupt până la capăt pentru a-mi demonstra nevinovăţia şi pentru a-i demasca pe oamenii servili unui sistem de justiţie bolnav din România! Voi face din acest caz nu numai un caz super-dezbătut la nivel naţional ci şi un caz cunoscut internaţional, pentru a atrage atenţia opiniei publice din ţările civilizate asupra nedreptăţilor, ilegalităţilor şi abuzurilor pe care actualul sistem de justiţie din România le face!", preciza Săvulescu în postare.
La începutul anului trecut, Dragoş Săvulescu s-a predat la Napoli, dar instanţele din Italia au refuzat să-l extrădeze. Mai mult, magistraţii din ţara respectivă au decis să schimbe modalitatea de executare a pedepsei, aceasta fiind suspendată.
Mandatul european de arestare emis de autorităţile din România a rămas însă în vigoare, Săvulescu fiind reţinut în Grecia în baza acestuia.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.