Curtea de Apel Ploieşti a admis, joi, cererea unei persoane privind anularea Hotărârârii Curţii Constituţionale din 6 decembrie 2024, prin care era anulat întregul proces electoral de la începutul lunii decembrie a anului trecut. Decizia instanţei nu este definitivă, având drept de recurs în 5 zile, însă suspendă executarea hotărârii magistraţilor constituţionali până la soluţionarea definitivă a cauzei. Fostul judecător al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean a declarat pentru News.ro,că „în acest moment nu se mai fac alegeri”, în condiţiile în care „hotărârea aceasta există”. Zegrean afirmă că dacă judecătorul de la Ploieşti motivează rapid sentinţa şi cineva o atacă rapid, atunci se pot organiza alegerile prezidenţiale din luna mai. Hotărârea Curţii de Apel Ploieşti nu este definitivă în ce priveşte anularea Hotărârii 32/2024 a CCR, dar în schimb dispoziţia privind suspendarea efectelor acesteia este executorie, afirmă avocatul Adrian Toni Neacşu. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Ploieşti. Secţia pentru judecători a CSM a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări cu privire la săvârşirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la Curtea de Apel Ploieşti care a soluţionat dosarul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Secţia pentru judecători a CSM sesizează Inspecţia Judiciară pentru a verifica dacă judecătorul de la Curtea de Apel Ploieşti care a dat decizia privind anularea hotărârii CCR a săvârşit o eventuală abatere disciplinară
CITEȘTE ȘI Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Ploieşti privind anularea hotărârii CCR prin care erau anulate alegerile prezidenţiale de anul trecut
CITEȘTE ȘI BEC anunţă că activitatea tuturor birourilor electorale pentru alegerile prezidenţiale contină
CITEȘTE ȘI Augustin Zegrean, despre hotărârea CA Ploieşti care anulează decizia CCR de anul trecut privind anularea alegerilor: În acest moment, nu se mai fac alegeri. Dacă judecătorul motivează rapid sentinţa şi cineva o atacă rapid, se pot organiza

CITEȘTE ȘI UPDATE - Curtea de Apel Ploieşti a admis o cerere de anulare a Hotărârii CCR din 6 decembrie 2024, prin care era anulat procesul electoral/ Decizia nu e definitivă/ Zegrean: În acest moment, nu se mai fac alegeri/Anunţul BEC/ Parchetul a făcut recurs

„Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Admite acţiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru”, este decizia de joi a Curţii de Apel ploieşti, în care pârâta este Curtea Constituţională a României.

Decizia, care nu este definitivă, are drept de recurs în 5 zile de la pronunţare, cerere care se depune la Curtea de Apel Ploieşti.

Relamant este Popescu Gheorghiţa,pârât fiind CCR. Acţiunea a fost înregistrată în 10 aprilie.

Hotărârea CCR din 6 decembrie 2024, prevede anularea întregului proces electoral cu privire la alegerea Preşedintelui României, desfăşurat în baza Hotărârii Guvernului nr. 756/2024 privind stabilirea datei alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024 şi a Hotărârii Guvernului nr. 1.061/2024 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României în anul 2024.

Potrivit aceleiaşi decizii a CCR, procesul electoral pentru alegerea Preşedintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată pentru alegerea Preşedintelui României, precum şi un nou program calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.