Tribunalul Iaşi a decis, miercuri, suspendarea măsurii de excludere a viceprimarului municipiului Gabriel Harabagiu din PSD, după ce luna trecută instanţa i-a admis cererea de suspedare a ordinului prefectului privind încetarea mandatului său de consilier.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Judecătorii Tribunalului Iaşi au admis, miercuri, cererea formulată de viceprimarul Gabriel Harabagiu cu privire la excluderea sa din PSD la începutul acestui an.

Instanţa a suspendat executarea hotărârii PSD de excludere a lui Harabagiu din partid până la soluţionarea definitivă a litigiului înregistrat la Tribunalul Iaşi de către viceprimarul municipiului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Hotărârea Tribunalului nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.

Viceprimarul Gabriel Harabagiu susţine că a cerut Tribunalului nu doar suspendarea deciziei de excluderii din partid, ci şi anularea actului respectiv.

El susţine că, în momentul excluderii sale din PSD, i s-a încălcat dreptul la apărare şi că s-a comis un abuz. Harabagiu afirmă că a aflat despre şedinţa Comisiei de Etică a PSD Iaşi, în care s-a decis excluderea sa, cu doar câteva ore înainte de întrunire.

Pe 10 aprilie, tot Tribunalul Iaşi i-a admis lui Gabriel Harabagiu cererea de suspendare a ordinului prefectului privind încetarea mandatului acestuia de consilier, după excluderea sa din PSD. Astfel, el a putut revenit în funcţia de viceprimar.

Primarul Mihai Chirica şi viceprimarul Gabriel Harabagiu au fost excluşi din PSD la începutul acestui an, pentru atacurile repetate la adresa partidului şI a liderului formaţiunii Liviu Dragnea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.