Un subcomisar de la Poliţia Autostrăzi din cadrul IGPR a fost trimis în judecată pentru că ar fi înfiinţat şi organizat un salon de înfrumuseţare de pe urma căruia a obţinut venituri de 260.000 de lei, lucru incompatibil cu funcţia sa. În acelaşi dosar este implicat şi un avocat bucureştean, care l-ar fi instigat pe poliţist să-şi pună colegii să acceseze sistemul informatic al Poliţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a ofiţerului de Poliţie George Cristian Mirică, subcomisar la Brigada Autostrăzi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru comiterea infracţiunilor de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, participaţie improprie la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată (în modalitatea instigării), participaţie improprie la infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice (în modalitatea instigării), informează DNA.

Potrivit anhetatorilor anticorupţie, în aceeaşi cauză a fost trimis în judecată un avocat în cadrul Baroului Bucureşti, pentru participaţie improprie la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată (în modalitatea instigării) şi participaţie improprie la infracţiunea de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, în modalitatea instigării.

În perioada martie 2023 – iunie 2024, inculpatul Mirică George-Cristian ar fi administrat în fapt o societate comercială şi ar fi efectuat cu această ocazie operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia.  Activitatea comercială desfăşurată de inculpatul Mirică George-Cristian, în numele societăţii comerciale, ar fi constat în administrarea unui salon de înfrumuseţare şi activitatea de construire imobile. Astfel, ofiţerul de poliţie Mirică George-Cristian ar fi postat anunţuri conţinând oferte de servicii / lucrări construcţii imobile pe un site de anunţuri şi pe pagina sa de socializare, ar fi oferit detalii privind serviciile prestate şi ar fi negociat preţul cu persoanele care îl apelau telefonic”, menţionează DNA.

Sursa citată precizează că, în paralel cu activitatea de la salonul de cosmetică, subcomisarul ar fi încheiat patru contracte având ca obiect lucrări de construcţii imobile, parţial sau total, în perioada iulie 2023 – iunie 2024.

DNA arată că pentru desfăşurarea lucrărilor şi serviciilor specifice salonului de înfrumuseţare Mirică ar fi negociat preţurile şi condiţiile contractelor de prestări servicii, ar fi angajat persoane, ar fi plătit angajaţii, ar fi plătit din conturile societăţilor pentru achiziţia de materiale necesare şi ar fi făcut plăţi către stat.

Pentru activităţile desfăşurate la salonul de înfrumuseţare şi cea de construire imobile în anul 2023 şi în primele 6 luni ale anului 2024, inculpatul ar fi realizat în numele societăţii venituri în cuantum de peste 260.000 lei, sumă ce va fi supusă confiscării speciale”, precizează DNA.

Sursa citată mai menţionează că, în aceeaşi perioadă, la solicitarea celuilalt inculpat, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, subcomisarul de la Poliţia Autostrăzi şi-ar fi determinat colegii, în afara atribuţiilor de serviciu, să acceseze bazele de date administrate de IGPR, pentru a obţine date despre alte persoane, nedestinate publicităţii.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile deţinute de inculpatul Mirică George-Cristian, până la concurenţa sumelor de 662.000 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti, cu propunerea de a se menţine măsurile preventive şi asiguratorii luate în cauză.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.