Serviciul Român de Informaţii respinge afirmaţiile potrivit cărora directorul instituţiei, Eduard Hellvig, este implicat în dosarul “Black Cube”, precizând că în nicio situaţie şi în niciun context acesta nu a discutat, direct sau indirect, cu persoanele cercetate de procurori în această cauză.
“Serviciul Român de Informaţii nu comentează pe marginea unor dosare penale aflate în lucru. Serviciul Roman de Informaţii respinge cu fermitate afirmaţiile apărute în spaţiul public referitoare la implicarea conducerii SRI în dosarul Black Cube. Menţionam că niciodată, în nicio situaţie şi în niciun context directorul SRI nu a discutat direct sau indirect cu persoanele cercetate de procurori în acest dosar”, arată SRI, marţi, în legătură cu “speculaţiile apărute în spaţiul public” în care numele lui Eduard Hellvig este menţionat “de către persoane faţă de care se efectuează urmărirea penală”.
SRI precizează că a contribuit determinant, “cu aprobarea directorului şi potrivit competenţelor legale”, la furnizarea de informaţii relevante care au condus la începerea urmăririi penale în dosarul “Black Cube”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Potrivit stiripesurse.ro, care citează informaţii dintr-un document, agenţii firmei Black Cube anchetaţi la Bucureşti pentru spionarea procurorului-şef al DNA, Codruţa Koveşi, ar fi avut autorizare specială de la Serviciul Român de Informaţii.
“În document se spune că misiunea agenţilor israelieni ai Black Cube era una autorizată la cel mai înalt nivel şi că urmau să primească sprijin şi să funcţioneze ca celulă a SRI, iar şeful operativ al SRI (generalul Florian Coldea - n.r.) nu trebuia să ştie de operaţiune”, arată stiripesurse.ro.
Potrivit Evenimentului zilei, directorul general Black Cube, Dan Zorella, ar fi arătat, în declaraţia dată în calitate de martor, când a fost audiat în sistem videoconferinţă, că Daniel Dragomir i-a spus că deşi nu mai lucrează la SRI, a rămas un personaj în umbra serviciului. Şeful Black Cube ar mai fi spus că a fost convins de fostul ofiţer SRI că demersul spionării este susţinut de directorul SRI Eduard Hellvig şi de preşedintele Klaus Iohannis.
În afară de înregistrarea discuţiei cu Daniel Dragomir, şeful Black Cube nu ar avea alte probe care să susţină afirmaţia sa că demersul firmei avea aprobarea de la cel mai înalt nivel din România.
Dan Zorella ar fi susţinut că a luat legătura cu fostul şef al Mossad, Meir Dagan, care i-ar fi confirmat printr-un "ok". Fostul şef al Mossad a murit la începutul anului şi nu ar există nicio dovadă că Zorella a luat legătura cu el.
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, vineri, că speculaţiile legate de o posibilă implicare a Preşedinţiei şi Serviciului Român de Informaţii în dosarul “Black Cube” sunt ”făcături” şi a precizat că i-a solicitat procurorului-şef al DIICOT să clarifice ”definitiv şi integral” această speţă.
”Au fost vehiculate anumite scenarii care cred că popular le zice făcături. Pot să vă lămuresc integral şi definitiv asupra rolului preşedintelui şi vreau să fiu foarte clar. Preşedintele şi Administraţia Prezidenţială nu au protejat şi nu au fost implicate în acţiunea Black Cube nici formal, nici informal. Acuzaţiile care se aduc SRI... este caraghios. Nu doar că nu a protejat această acţiune, ci a contribuit decisiv la prinderea infractorilor”, a afirmat Iohannis.
Acesta a apreciat că speculaţiile au fost alimentate de persoane implicare în dosar. ”Cine se uită la multe filme cu spioni poate găsi plăcere în asta”, a spus şeful statului.
Preşedintele a precizat că nu se pune problema ca infractorii din dosarul Black Cube să fi fost protejaţi de instituţii ale statului român. ”Nu am datele din doar, dar pot să vă sun o părere personală: nu există instituţiie din România care să fi protejat infractori. Că unii provin din aceste instituţii şi s-au erijat în reprezentanţi ai lor, asta am mai văzut-o”, a mai spus Iohannis.
Israelienii David Geclowicz şi Ron Weiner, acuzaţi că au spionat-o pe procurorul-şef al DNA, Codruţa Kovesi, şi-au recunoscut vinovăţia, în dosarul “Black Cube”, în urma acordului cu procurorii fiind propusă instanţei condamnarea lor la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare. Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti vor decide dacă acceptă propunerea procurorilor sau dacă cei doi israelieni vor primi alte pedepse după judecare.
În dosarul “Black Cube” sunt cercetaţi în continuare de procurorii DIICOT fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir şi Yossi Barkshtein, ultimul fiind angajat al firmei israeliene de investigaţii. Dragomir este în arest preventiv din 14 septembrie, iar pe numele lui Barkshtein a fost emis din 8 august un mandat de arestare preventivă în lipsă.
Potrivit procurorilor DIICOT, Daniel Dragomir ar fi luat legătura cu un reprezentant al companiei israeliene Black Cube, căruia i-a spus că vrea denigrarea unor persoane pe care le considera responsabile pentru trimiterea lui în judecată de către DNA, cerând demararea operaţiunii „Tornado”.
Dragomir ar fi avut, în 1 februarie şi 16 martie, întâlniri în Bucureşti cu suspectul D. Z., împrejurări în care cei doi au discutat atât de contextul şi necesitatea operaţiunii, scopul şi presupusele persoane care stau în spatele operaţiunii şi care sunt interesate de reuşita acesteia, cât şi de natura şi toate condiţiile concrete ale operaţiunilor investigative, informative şi intruzive, inclusiv căutarea şi obţinerea corespondenţei electronice ale ţintelor, negocierea şi stabilirea bugetului, plata operaţiunii şi comisionul de succes, precum şi modalitatea de diseminare în media internaţională a eventualului rezultat, pentru asigurarea cât mai promptă a obiectivului stabilit.
"În perioada martie - aprilie 2016, la solicitarea directă a inculpatului Dragomir Daniel de demarare a operaţiunii «Tornado», din dispoziţia suspectilor D. Z. şi A. Y. şi sub coordonarea directa a suspectului G. F., inculpatul Geclowicz David, fiind în posesia unor suficiente date de stare civilă şi informaţii despre anumite persoane anume vizate, a contactat telefonic în repetate rânduri persoane apropiate şefei D.N.A., şi în continuare, folosindu-se de mijloace frauduloase («scenarii»), au reuşit să-i convingă pe aceştia să le furnizeze datele de contact ale conturilor de e-mail, date pe care inculpatul le-a pus la dispoziţia coinculpatului Weiner Ron, pentru a se continua activitatea infracţională specifică”, potrivit procurorilor DIICOT.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.