Durata medie de soluţionare a dosarelor în instanţele de judecată a fost, în anul 2023, de 3,6 luni în cazul dosarelor penale şi 5,1 luni pentru dosarele aferente materiilor non-penale, arată Raportul realizat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) privind starea justiţiei în anul 2023. La finalul anului, pe rolurile instanţelor se aflau peste 125.000 de dosare mai vechi de un an.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În anul 2023, durata medie de soluţionare a fost de 3,6 luni în materie penală şi 5,1 luni în materiile non-penale”, se arată în Raportul privind starea justiţiei în anul 2023, publicat de CSM.

Potrivit instituţiei, durata medie de soluţionare reprezintă timpul mediu scurs între data înregistrării dosarului şi data închiderii documentului final.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În cazul Curţilor de Apel, durata medie de soluţionare a fost de 2,8 luni în cazul dosarelor penale şi 7,1 luni pentru cauzele non-penale. La Tribunale, cauzele penale au fost soluţionate, în medie într-o perioadă de 2,1 luni, iar cele non-penale în 8,5 luni. În cazul judecătoriilor, durata de soluţionare a dosarelor în materie penală a fost de 4,2 luni iar în materie non-penală de 4,1 luni.

În ceea ce priveşte redactările peste termenul legal - procentul instanţei respective de redactare peste termen a dosarelor finalizate cu document de tip final ”Hotărâre” şi ”Încheiere finală de dezinvestire” -  în anul 2023, dintr-un total de 1.289.327 de documente monitorizate, un număr de 256.625 au fost redactate peste termenul legal de 30 de zile, respectiv 19,9%. Cele mai multe redactări peste termenul legal s-au constatat în cazul Curţilor de Apel (23% din numărul total de dosare), care înregistrează, de altfel, şi cea mai mare medie a numărului zilelor de depăşire a termenului de redactare (102 zile).

Vechimea dosarelor aflate în stoc se calculează ca fiind suma dosarelor aflate pe rol la finele perioadei de referinţă şi nefinalizate, mai vechi de 1 an pentru curţile de apel şi 1 an şi 6 luni pentru tribunale şi judecătorii. În anul 2023 a fost întregistrat un stoc final total pentru acest tip de instanţe de 1.129.211 dosare, din care 125.310 dosare mai vechi de 1 an, respectiv 1 an şi 6 luni. Numărul de dosare mai vechi de 1 sau 1 an şi 6 luni reprezintă 11,1% din stoc. La finalul anului trecut, judecătoriile aveau pe rol 83176 dosare mai vechi de un an i jumătate, pe rolul tribunalelor se aflau 35570 dosare mai vechi de un an şi şase luni în timp ce la curţile de apel se aflau 6564 dosare mai vechi de un an, în toate cazurile procentul de dosare vechi fiind sub 13% din numărul total de dosare de soluţionat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.