Ministerul Justiţiei a încheiat un nou protocol de colaborare cu Ministerul Educaţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Uniunea Naţională a Barourilor din România care are drept scop promovarea educaţiei juridice la toate nivelurile de învăţământ (primar, secundar, liceal şi universitar), într-o manieră adaptată puterii de înţelegere a fiecărui participant.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sursa citată mai spune că nevoia de promovare a educaţiei juridice în şcolile din România are în vederea creşterea gradului de informare a elevilor şi studenţilor cu privire la modalităţile de apărare a drepturilor lor şi respectarea obligaţiilor ce le revin şi, implicit, întărirea capacităţii acestora de a identifica situaţiile în care drepturile le sunt încălcate, precum şi identificarea mecanismelor relevante de protecţie a acestor drepturi.
„Educaţia reprezintă cel mai important vector de schimbare a unei societăţi, iar educaţia juridică a copiilor şi tinerilor este o garanţie timpurie că această schimbare este îndreptată în direcţia corectă. Prin intermediul acestui protocol şi al profesioniştilor dreptului ne propunem să contribuim la creşterea gradului de conştientizare, de cunoaştere şi de aplicare practică a dreptului, precum şi la promovarea Justiţiei şi a valorilor morale inerente oricărei societăţi democratice” a declarat secretarul de stat Nelu Ciobanu, coordonatorul proiectului din partea Ministerului Justiţiei, potrivit sursei menţionate.
Domeniile care fac obiectul educaţiei juridice în unităţile de învăţământ cuprind, fără a se limita exclusiv la acestea: Constituţia României, drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale, aspecte privind procesul legislativ, aspecte cu caracter general privind organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar, prevenirea şi combaterea discriminării, cunoaşterea, prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli şi a violenţei domestice, combaterea consumului şi a traficului de droguri, infracţionalitatea în mediul online, precum şi alte asemenea teme.
MJ mai precizează că sunt invitaţi să se alăture acestui proiect ambiţios reprezentanţi ai tuturor profesiilor juridice - magistraţi, avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti, mediatori, practicieni în insolvenţă, consilieri juridici, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile, cu studii în domeniul juridic.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.