Procurorii şi poliţiştii au făcut, miercuri, şapte percheziţii domiciliare la persoane suspectate că au agresat jandarmi la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei. Peste 160 de jandarmi au sesizat că au fost agresaţi fizic şi moral în timpul violenţelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti efectuează cercetări într-o cauză penală cu privire la exercitarea de acte de violenţă fizică şi morală împotriva persoanelor vătămate care au avut calitatea de organe de jandarmerie şi au desfăşurat activităţi cu ocazia protestului din Piaţa Victoriei din 10 august. La data de 24.10.2018 au fost efectuate, în baza autorizaţiilor obţinute de la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, percheziţii la domiciliile a şapte persoane, necesare pentru aflarea adevăruluii în prezenta cauză”, au transis, miercuri, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

La percheziţii au participat şi poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a municipiului Bucureşti  Serviciul Grupuri Infracţionale Violente.

Procurorii au deschis un dosarul după ce un număr de 169 de jandarmi dintre cei care au participat la protestul din 10 august au reclamat că au fost agresaţi fizic şi moral. 

”Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti efectuează cercetări într-o cauză penală cu denumirea generică «Dosarul Diasporei», formată în urma reunirii a 78 de acte de sesizare. Cercetările privesc exercitarea de violenţă fizică şi morală împotriva a 169 de persoane vătămate, care au avut calitatea de organe de Jandarmerie şi au desfăşurat activităţi cu ocazia protestului din Piaţa Victoriei, din data de 10 august 2018”, se arată, luni, într-un comunicat transmis, în 17 septembrie, de rerepzentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti.

Incidente extrem de violente au avut loc în 10 august la mitingul diasporei din Piaţa Victoriei, la care au luat parte zeci de mii de oameni.
Înainte de miezul nopţii, jandarmii au intrat în forţă în Piaţa Victoriei, gonind oamenii, deşi mii de persoane protestau în continuare. Doi jandarmi, între care o femeie, au fost prinşi la un moment dat de un grup de persoane violente, care au început să îi lovească. Cei doi jandarmi au fost scoşi de un grup de manifestanţi paşnici, care au făcut scut uman în jurul celor doi şi i-au escortat până la un grup de jandarmi, care nu au intervenit pentru a-şi salva colegii.

Reprezentanţii Jandarmeriei au susţinut că intervenţia de la miting a fost pe deplin justificată şi că dispozitivele au fost dimensionate în raport cu violenţele, fiind "eminamente defensive", iar acţiunile au fost reactive. La rândul său, ministrul Carmen Dan spunea că intervenţia Jandarmeriei a fost una legitimă, de restabilire a ordinii publice, justificată de provocările huliganilor.

Peste 400 de persoane au fost rănite, iar Parchetul General face o anchetă cu privire la modul de intervenţie a Jandarmeriei. Numărul persoanelor care au depus plângeri în dosarul violenţelor de la protest ajunsese luni la 351.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.