Primarul oraşului Mărăşeşti Valerică Chitic a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat, printre altele, de folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane, delapidare, abuz în serviciu, instigare la fals intelectual.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Decizia de reţinere a lui Chitic a fost luată după mai multe percheziţii desfăşurate marţi la sediul primăriei, la domiciliile unor persoane fizice şi la sediile unor firme.

Procurorii au ridicat mai multe documente, şi mai multe persoane, inclusiv angajaţi ai Prmăriei Mărăşeşti, au fost audiate, primarul fiind singurul reţinut.

Dosarul în care este cercetat primarul vizează săvârşirea mai multor infracţiuni: folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane, delapidare, abuz în serviciu, instigare la fals intelectual, folosirea cu rea credinţă a bunurilor şi creditelor unei societăţi comerciale.

În iulie 2019, Chitic a fost condamnat de Judecătoria Panciu pentru conflict de interese în formă continuată la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare, însă ulterior Curtea de Apel Galaîi l-a condamnat la un an şi jumătate cu amânarea executării pedepsei. Dacă decizia primei instanţe ar fi fost menţinută, ar fi dus şi la pierderea mandatului, dar şi la interzicerea dreptului de a fi ales.

Acţiunea în instanţă a fost iniţiată de Agenţia Naţională de Integritate, care l-a acuzat de conflict de interese.

Potrivit unui comunicat al ANI, de la acea vreme, în calitate de primar al oraşului Mărăşeşti, Valerică Dorel Chitic a participat la luarea unor decizii cu privire la raporturile dintre primărie şi SC Valerio Prestal SRL Mărăşeşti, care au avantajat această societate comercială, unde Chitic deţine calitatea de asociat unic.

În opinia ANI, participarea lui Chitic a constat în semnarea unor ordonanţări la plată a unor ordine de plată aferente facturilor fiscale, precum şi semnarea expunerii de motive care a stat la baza adoptării unei hotărâri privind aprobarea concesionării unei suprafeţe de teren aparţinând domeniului privat al oraşului Mărăşeşti către SC Valerio Prestal SRL Mărăşeşti, în vederea amplasării unui spaţiu comercial.

Totodată, a fost încheiat un contract de concesiune între Primăria oraşului Mărăşeşti şi SC Valerio Prestal SRL, căreia Primăria Mărăşeşti i-a achitat suma de 7.066 lei.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.