Primăria din Floreşti, judeţul Prahova, care în luna mai a acestui an a chemat SRI în instanţă pentru ca serviciul de informaţii să comunice dacă a întreprins "acte şi acţiuni" care îi vizau pe angajaţii administraţiei locale a pierdut procesul pe fond. Decizia poate fi atacată.
Tribunalul Prahova a respins cererea prin care Primăria comunei Floreşti, prin primarul Eugen David, condamnat penal pe fond pentru conflict de interese, solicita instanţei să oblige SRI să comunice dacă a întreprins acţiuni care aveau în vedere fapte ale angajaţilor Primăriei.
"Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârât prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Comuna Floreşti în contradictoriu cu pârâtul S.R.I., ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs se va depune la Tribunalul Prahova", este soluţia publicată pe portalul instanţelor de judecată.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Comuna Floreşti din judeţul Prahova, prin primarul localităţii, Eugen David, cercetat penal şi condamnat în primă instanţă, a dat în judecată Serviciul Român de Informaţii pe motiv că această instituţie nu a răspuns la obiect unei cereri făcute în baza Legii privind liberul acces la informaţii de interes public, cerere prin care angajaţii Primăriei voiau să afle dacă SRI a întreprins "acte şi acţiuni" care îi vizau.
În întâmpinarea depusă la Tribunalul Prahova se arăta că, la începutul lunii aprilie a acestui an, angajaţii Primăriei Floreşti, prin primar, au trimis la SRI o adresă prin care solicitau "furnizarea informaţiilor de interes public cu privire la acte şi acţiuni întreprinse de instituţia SRI în colaborare sau la solicitarea altor instituţii (Parchet General, parchete din subordine) şi care vizează angajaţi ai Primăriei comunei Floreşti, respectiv acele informaţii care nu sunt exceptate de la accesul liber".
În luna mai a acestui an, SRI a comunicat Primăriei că există o colaborare între această instituţie şi autorităţi publice, inclusiv cu Ministerul Public.
"Cu toate acestea, SRI a refuzat să comunice datele şi informaţiile solicitate prin adresa nr. 5363/02.04.2018, aspect ce rezultă din cuprinsul adresei 41418/04.05.2018, acest refuz fiind unul nejustificat, deoarece motivarea sa este străină de dispoziţiile legale în vigoare. (…) Pe de altă parte, informaţiile solicitate de angajaţii Primăriei Floreşti nu fac parte din categoria celor ce sunt exceptate de la accesul liber al cetăţenilor, potrivit art. 12 din lege", se mai arăta în întâmpinarea depusă la Secţia de contencios administrativ a Tribunalului Prahova.
Primarul comunei prahovene Floreşti, Eugen Eduard David, aflat la al patrulea mandat, a fost condamnat în 30 martie, cu câteva zile înainte ca adresa să fie trimisă către SRI, la un an şi trei luni de închisoare cu suspendare, primind şi interdicţia de a ocupa funcţii publice pe o perioadă de trei ani. El a fost găsit vinovat pentru mai multe infracţiuni de conflict de interese, după ce a acordat ajutoare de urgenţă unor rude ale sale, de la bugetul primăriei pe care o conduce. Sentinţa nu este definitivă şi a fost contestată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.