Poliţişti din cadrul Direcţiei Rutiere au întocmit, marţi, 21 ianuarie, primul proces-verbal de constatare a contravenţiei, ca urmare a folosirii noului sistem e-Sigur, de la începutul acestui an, prin amplasarea unor radare pentru monitorizarea traficului pe A1, pe A2 şi pe DN 2, în judeţul Vrancea. Scopul introducerii acestui sistem şi apoi extinderea lui în toată ţara are ca scop reducerea cu 50% a mortalităţii prin accidente rutiere în următorii cinci ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit poliţiştilor rutier, o femeie, în vârstă de 28 de ani, din Adjud, judeţul Vrancea, a fost sancţionată cu o amendă de 810 lei şi 3 puncte de penalizare, pentru că a condus o maşină, la data de 12 ianuarie 2025, cu viteza de 73 de km/h (+23 km/h), pe DN2, în localitatea Adjud.

„Fapta a fost înregistrată cu aparatul radar marca Trucam II, iar sancţiunea a fost aplicată după colectarea datelor prin sistemul e-Sigur şi parcurgerea paşilor legali necesari”.

Începând cu 1 ianuarie 2025, a fost operaţionalizat sistemul de monitorizare a traficului rutier pe drumurile publice din România în privinţa unor posibile încălcări ale normelor de circulaţie pe drumurile publice, obţinute cu mijloace tehnice din dotarea Poliţiei Române şi colectate automat prin sistemul e-Sigur.

„Acest sistem prelucrează imaginile surprinse cu ajutorul cinomometrelor Trucam pe autostrăzile A1 şi A2, precum şi în judeţul Vrancea, în zonele cu risc ridicat. Ulterior, acest sistem va fi extins la nivel naţional. Constatarea şi aplicarea sancţiunilor se realizează de poliţişti nominalizaţi în acest sens”, informează Poliţia Română.

Aceeaşi sursă menţionează că nerespectarea regimului legal de viteză reprezintă una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere, iar respectarea legislaţiei de către toţi participanţii la trafic „ar reduce semnificativ dramele care se întâmplă pe şosele”.

„Scopul implementării acestui sistem şi al tuturor acţiunilor desfăşurate în teren de poliţişti este prevenirea evenimentelor rutiere şi protejarea tuturor participanţilor la trafic”, mai arată sursa citată.

Directorul adjunct al Direcţiei Rutiere din cadrul IGPR, comisarul şef de poliţie Bogdan Oproiu, preciza, la începutul anului, că sistemul de monitorizare a traficului rutier e-Sigur presupune supravegherea drumurilor naţionale sau a drumurilor cu risc rutier din România prin intermediul dispozitivelor radar.

„Vorbim despre dispozitive radar tip pistol, care montate pe trepied, care pot fi observate pe marginea drumului. Vor fi la vedere, vor funcţiona într-un mod automat, ceea ce presupune înregistrarea tuturor vehiculelor care depăşesc limita de viteză”, declara Bogdan Oproiu.

Bogdan Oproiu a explicat cum vor fi sancţionaţi şoferii care au depăşit viteza legală.
 
”Procesul de implementare a acestui sistem e-Sigur va fi următorul: după încheierea activităţii, poliţistul rutier va descărca toate datele ce au fost înregistrate de către aparatul radar, iar colegii care se află în Centrul de management al traficului vor proceda la prelucrarea datelor, vor identifica proprietarii autovehiculelor care au fost depistate circulând cu viteză, îi vor notifica, proprietarii autovehiculelor au obligaţia de a comunica Poliţiei Rutiere datele conducătorului auto, după ce poliţiştii rutieri primesc aceste date vor întocmi direct procesul verbal faţă de şofer pe care îl vor transmite către domiciliul acestuia”, a arătat Bogdan Oproiu.
 
El a menţionat că aceste radare vor fi amplasate în zonele cu risc rutier şi că pentru acest sistem sunt pregătite 700 de dispozitive radar de tip-pistol, care „vor putea fi observate treptat pe marginea drumului public, alături de un echipaj de Poliţie Rutieră”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.