Un poliţist de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei a fost trimis în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru luare de mită şi trafic de influenţă. El a primit 800 de euro de la o persoană cercetată pentru contrabandă, susţinând că are influenţă asupra procurorului care instrumentează cazul.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Ardelean Sorin - Teodorel, subcomisar de poliţie în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, sub aspectul săvârşirii ifracţiunilor de luare de mită în formă continuată şi trafic de influenţă în formă continuată.
”În zilele de 18 decembrie 2018 şi 2 mai 2019, inculpatul Ardelean Sorin – Teodorel, în calitatea menţionată mai sus, prevalându-se de o presupusă influenţă pe care ar avea-o asupra unui magistrat din cadrul unei unităţi de parchet, a pretins suma de 800 euro de la o persoană cercetată într-un dosar penal (martor în cauză) pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. Banii respectivi au fost pretinşi de inculpat pentru a efectua mai multe demersuri atât în scopul schimbării încadrării juridice într-o infracţiune pedepsită cu o pedeapsă mai blândă şi dispunerii în dosar a unei soluţii procedurale favorabile persoanei cercetate, cât şi pentru restituirea unui autoturism ridicat în cauză de la o rudă a martorului”, a transmis, miercuri, DNA.
Potrivit sursei citate, la data 3 mai 2019, Ardelean Sorin – Teodorel a primit cei 800 euro, suma de bani pretinsă anterior, moment în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureş cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.