Fostul premier şi fost preşedinte al PSD Victor Ponta şi-a anunţat, miercuri, candidatura ca independent la funcţia de preşedinte al României. El a susţinut că s-a ”schimbat mult” faţă de cum era în urmă cu zece ani, afirmând că în acest deceniu a încercat să nu îi dezamăgească pe cei care l-au votat şi să îi ”înţeleagă” pe cei care au votat împotriva sa la alegerile în care a fost învins de Klaus Iohannis. ”Am căutat soluţia cea mai elegantă prin care să nu-i deranjez pe liderii PSD care au înţelegea lor cu PNL-ul, ştiu că e mare presiune din partea PNL să fiu dat afară, şi nu mai am calitatea de membru al PSD. Dacă din teamă sau din slugărnicie o să vrea să mă excludă, am mai fost o dată exclus din PSD”, a declarat Ponta.
UPDATE - Victor Ponta a precizat că săptămâna viitoare va depune oficial candidatura pentru funcţia de preşedinte al ţării, el spunând că a strâns peste 200.000 de semnături.
El s-a arătat ”foarte convins” că de data aceasta va câştiga alegerile prezidenţiale.
El e de părere că românii nu vor vota un candidat care să reprezinte partide ”pentru că s-a dovedit că acest lucru este rău”.
Ponta a subliniat că va fi candidat independent, nu din partea unei formaţiuni politice.
El a anunţat că nu va mai fi membru al PSD.
”Eu am avut şi am întotdeauna şi tot respectul, şi toată recunoştinţa şi toată dragostea pentru votanţii PSD, pentru că m-au votat deputat, prim-ministru, preşedinte chiar dacă nu am câştigat şi pentru aceşti votanţi îmi voi face întotdeauna datoria. Am căutat soluţia cea mai elegantă prin care să nu-i deranjez pe liderii PSD care au înţelegea lor cu PNL-ul, ştiu că e mare presiune din partea PNL să fiu dat afară şi nu mai am calitatea de membru al PSD. Dacă din teamă sau din slugărnicie o să vrea să mă excludă, am mai fost o dată exclus din PSD, pentru că am zis că nu e normal ca PSD să-şi dea jos propriul guvern şi să ajungă la mâna lui Iohannis. Am avut dreptate atunci, poate am greşit cu omul de atunci, se poate, aşa, când văd zilele astea mă gândesc, dar pe principiu am avut dreptate şi acum am dreptate şi îmi asum absolut orice fel de sancţiune din partea conducerii oricărui partid”, a mai afirmat Victor Ponta.
Acesta mai susţine, răspunzând unei întrebări, că nu ar vota niciodată pentru ieşirea României din Uniunea Europeană, însă critică „birocraţia” de la nivelul Uniunii şi spune că ar folosi „dreptul de veto” al României în ceea ce priveşte deciziile care contravin intereselor României.
ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Vreau să confirm faptul că am luat decizia de a candida pentru funcţia de preşedinte. (...) Mă văd ca un preşedinte activ şi implicat care jumătate din zi şi-o va petrece la Palatul Victoria, alături de primul ministru, de membrii Guvernului pentru a pune în practică ceea ce ei au primit ca şi mandat de la poporul român şi ceea ce eu primesc ca mandat de la poporul român. (...) M-am decis să intru în această bătălie după ce am văzut, în primul rând, anularea alegerilor. A fost un eveniment şocant şi pentru mine şi pentru toţi românii”, a afirmat Victor Ponta, joi, într-o conferinţă de presă.
Fostul prim-ministru, care a demisionat din funcţie în urma valului de nemulţumire provocat după incendiul de la clubul Colectiv, a spus că s-a schimbat faţă de cum era în urmă cu un deceniu, arătând că în tot acest timp a făcut ”eforturi” să îi înţeleagă pe cei care au votat împotriva sa şi să nu îi dezamăgească pe cei care l-au votat la scrutinul prezidenţial din urmă cu zece ani.
”Eu m-am schimbat mult faţă de acum 10 ani şi am din nou curajul şi energia să vin cu un proiect în care cred şi în care mulţi oameni cred”, a spus Ponta, vorbind despre o ”Agendă prezidenţială până în 2030”.
Fostul premier a susţinut că prima modificare pe care o va propune Parlamentului va fi aceea ca referendumurile din România să ”devină obligatorii” pentru ca ceea ce decid românii să fie implementat.
Ponta a criticat ”calitatea profesională, de competenţă, de educaţie” a celor aflaţi în funcţii publice, spunând că aceasta a scăzut foarte mult şi susţinând că ”este nevoie după 18 mai de un guvern mult mai competent în care primul criteriu să fie competenţa profesională şi al doilea criteriu să fie apartenenţa la un partid sau la altul”.
El a susţinut că are ”capacitatea de a discuta cu toate partidele politice” pentru ca acest criteriu al competenţei miniştrilor să fie implementat.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.