Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis, joi, cu majoritate de voturi, să emită raport pozitiv la solicitarea Senatului în sensul abrogării prevederilor vizând pensionarea magistraţilor cu vechime între 20-25 de ani, cu revenirea la forma anterioară modificării.
Plenul CSM a avut, joi, pe ordinea de zi solicitarea Senatului privind propunerile legislative nr. L84/2020 şi L.85/2020.
Evenimente
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât emiterea unui punct de vedere pozitiv faţă de solicitarea Senatului României în sensul abrogării prevederilor vizând pensionarea magistraţilor cu vechimea cuprinsă între 20-25 ani, cu revenirea la forma anterioară modificării", au transmis reprezentanţii CSM.
Decizia a fost luată cu majoritatea de voturi, fiind 12 voturi pentru "emitere punct de vedere pozitiv" şi 6 voturi pentru "emitere punct de vedere negativ".
L84/2020, propunerea legislativă pentru abrogarea dispoziţiilor care reglementează posibilitatea pensionării anticipate a personalului de specialitate juridică din sistemul judiciar, a fost adoptată de Camera Deputaţilor, Senatul fiind for decizional.
Senatul este camera decizională şi pentru L85/2020, propunere legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.92 din 15 octombrie 2018, pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.