Avocatul fostei soţii a lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman anunţă că a înaintat o excepţie privind nelegala compunere a completului de judecată P1 al ÎCCJ şi că va contesta şi decizia prin care formare unor noi complete a fost amânată până în 2019, după ce plângerea sa prealabilă pe aceleaşi teme a fost respinsă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. El spune că apreciază „imaginaţia interpretativă” a instanţei, dar este de părere că argumentele instanţei nu se susţin juridic.
"Am înaintat la dosar, în numele clientei mele din aşa zisul dosar Bombonica, o excepţie privind nelegala compunere a completului de judecată P1 al ÎCCJ. Urmează să depun acţiunea administrativă în anularea hotărârilor colegiului de conducere, însă nicidecum la instanţa de contencios administrativ, respectiv la Curtea de apel Bucureşti, care văd că deja este sesizată", a anunţat avocatul Adrian Toni Neacşu.
El a precizat că plângerea prelabilă pe care a facut-o în ceea ce priveşte nelegalitatea Hotărârilor Colegiului de Conducere prin care s-au stabilit completele de 5 judecători în materie penală pentru anul 2018, precum şi a Regulamentului ÎCCJ cu referire la aceeaşi problemă a fost respinsă.
Conform lui Neacşu, instanţa supremă a invocat prevederi neclare ale Legii 304/2004, care conţine două articole contradictorii. Neacşu spune însă că apreciază „imaginaţia interpretativă” a conducerii Înaltei Curţi, însă argumentele invocate de aceasta nu se susţin.
„Plângerea prelabilă a fost respinsă, cu aceeaşi motivare, în esenţă, prin care conducerea ÎCCJ şi-a susţinut cererea de respingere a cererii Premierului cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională. Pe scurt, ar fi vorba de prevederi neclare ale Legii 304/2004, existând 2 articole contradictorii cu privire la conducerea completelor de 5 judecători, anterior Legii nr. 207/2018 (art. 32 şi 33). Ca şi în precedent, apreciez, cu tot respectul profesional şi personal de care sunt în stare, imaginaţia interpretativă a conducerii ÎCCJ, deşi consider că argumentele nu se susţin juridic”, mai scrie avocatul Bombonicăi Prodana.
Toni Neacşu precizează şi că va participa la şedinţa Curţii Constituţionale din 7 noiembrie, care va discuta sesizarea Guvernului privind un posibil conflict între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul constituirii completurilor de judecată.
„Toată atenţia mea este îndreptată acum spre Curtea Constituţională, unde probabil voi şi asista la şedinţa din 7 noiembrie, singura autoritate care poate stabili dacă există şi cât de amplu este conflictul juridic dintre legiuitor şi ÎCCJ prin crearea de către aceasta din urmă a propriilor norme de procedură, care exced legii de organizare judecătorească. Miza, pe care mi-o asum, nu o reprezintă un dosar sau altul şi nici măcar compunerea completelor de 5 judecători ci recunoaşterea realităţii juridice că din 2014 în România a existat, împotriva Constituţiei, o instanţă extraordinară”, mai spune avocatul.
Avocatul Toni Neaşcu a depus, la sfârşitul lunii septembrie, o plângere prealabilă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) prin care solicită revocarea a trei hotărâri din 2017 ale Colegiului de conducere prin care au fost desemnate cele două Complete de 5 judecători din Penal pentru 2018. Unul dintre aceste două complete - C5 P1- prezidat de vicepreşedintele ICCJ Iulian Dragomir, judecă apelul în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la trei ani şi jumătate de închisoare.
Avocatul spunea atunci că, în 2017, Colegiul de Conducere al ICCJ ar fi desemnat cele două C5 pentru 2018 prin încălcarea legii, în sensul că a decis ca în compunerea acestor complete să fie membri de drept, în loc ca toţi judecătorii să fie traşi la sorţi.
Liderul PSD Liviu Dragnea a solicitat deja anularea Hotărârii Colegiului de conducere al ICCJ prin care aplicarea prevederilor noii Legi de organizare judiciară privind completurile de 5 judecători este amânată pentru 1 ianuarie 2019. Un prim termen a fost în 26 octombrie, iar următorul este în 23 noiembrie.
Acţiunea preşedintelui PSD a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti în data de 5 octombrie,. vizând schimbarea componenţei completului în care este judecată contestaţia sa la condamnarea de trei ani şi şase luni de închisoare cu executare primită în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman. Următorul termen în acest proces este 5 noiembrie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.