Peste 180 de persoane plasate în arest la domiciliu sau puse sub control judiciar în ultima săptămână au fost luate în supraveghere de către poliţişti, care verifică dacă îşi respectă obligaţiile din cadrul măsurilor preventive decise de magistraţi.
În perioada 5-12 mai, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 184 de persoane, dintre care 31 sunt în arest la domiciliu şi 153 sunt cercetate sub control judiciar, a anunţat, duminică, Poliţia Română.
De asemenea, 31 de persoane care erau sub control judiciar sau în arest la domiciliu au ieşit de sub supravegherea Poliţiei, după ce pentru unele dintre acestea măsurile preventive au fost înlocuite cu arestul preventiv, iar pentru altele s-au dispus în instanţă pedepse cu executare sau cu suspendare.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Astfel, 12 dintre persoanele care erau sub control judiciar au fost condamnate, dintre care opt cu executare şi patru cu suspendare, iar şase au fost arestate preventiv. O altă persoană care era sub control judiciar a fost plasată în arest la domiciliu, rămânând astfel sub supravegherea poliţiştilor, iar o alta a fost internată într-un centru educativ.
Alte persoane care erau în arest la domiciliu au ieşit de sub supravegherea Poliţiei, cinci pentru că au primit condamnări la închisoare, dintre care două cu executare, iar trei pentru că au fost arestate preventiv. De asemenea, măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită într-un caz cu internarea într-un centru educative şi în alte două cazuri cu măsura asistării zilnice.
Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse. Poliţiştii verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă, a precizat Poliţia Română.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.