Ferma de porci Salcia din judeţul Teleorman deţinută de Valentin Ştefan Dragnea, fiul liderului PSD, Liviu Dragnea, este una dintre societăţile la care joi dimineaţă procurorii au făcut percheziţii în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 9 milioane de euro, iar administratorul acesteia a fost dus la audieri, potrivit unor surse judiciare.
Conform surselor citate, ferma Salcia ar fi vizată în dosarul de evaziune fiscală, astfel că acolo au avut loc percheziţii, iar administratorul fermei, Ilie Dragne, a fost dus la audieri la Poliţia Sectorului 1 Bucureşti. El detine 10 la sută din actiunile fermei, în timp ce Ştefan Valentin Dragnea are 90 la sută.
Ferma Salcia, al cărei obiect principal de activitate este creşterea porcilor, are 240 de angajaţi. În 2015, a înregistrat un profit de 89.265 lei la o cifră de afaceri de 39,5 milioane lei, iar anul trecut a avut afaceri de 34,2 milioane lei şi un profit net de 52.255 lei.
Parchetul instanţei supreme a anunţat joi dimineaţă că poliţiştii din Capitală şi din opt judeţe fac percheziţii la 80 de adrese - locuinţe şi sedii ale unor societăţi din domeniile construcţii, facility management, prelucrare deşeuri şi creşterea porcilor - într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste nouă milioane de euro.
Conform sursei citate, în acest dosar se fac cercetări pentru evaziune fiscală şi folosire cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea.
Procurorii au stabilit că în contabilitatea a 12 societăţi comerciale care îşi desfăşoară activitatea în domeniile construcţii, facility management, prelucrare deşeuri şi creşterea porcinelor, în perioada 2010-2016, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat, au fost menţionate în contabilitate cheltuieli nereale, fapt care a dus la prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 39.873.671 lei (echivalentul a 9.079.017 euro), din care 15.815.202 lei impozit pe profit diminuat şi 24.058.469 lei TVA dedus nelegal.
Pentru recuperarea prejudiciului, procurorii au instituit măsuri asigurătorii asupra unor bunurile şi conturilor bancare ale persoanelor suspectate în acest dosar, preciza Parchetul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.