Mai multe percheziţii au loc, joi, la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Dolj, într-un dosar care vizează suspiciuni de luare de mită în schimbul unor angajări. Sunt percheziţionate şi locuinţe, dar şi sediul Spitalului CFR din Craiova. Potrivit DNA, sunt vizaţi funcţionari publici şi complici ai acestora.
Potrivit unor surse citate de G4Media, este vorba despre angajări făcute în perioada 2023 - 2024.
În dosar ar fi vizate persoanele din comisiile de concurs pentru angajări, precum şi şeful Serviciului de Ambulanţă Dolj.
Anchetatorii fac percheziţii şi la locuinţele directorului Ambulanţei Dolj, dar şi la Spitalul CFR din Craiova, conform Digi24.
Într-un comunicat oficial, Serviciul de Comunicare al DNA informează că procurori din cadrul Serviciului Teritorial Craiova al Direcţiei Naţionale Anticorupţie fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în cursul anului 2024,a unor infracţiuni de corupţie, de către funcţionari publici şi complici ai acestora.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„În cursul zilei de 31 octombrie 2024, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 18 locaţii situate în judeţul Dolj, din care trei sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, menţionează comunicatul DNA.
În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie şi Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.