Cuplul din judeţul Călăraşi care, în anul 2021, şi-a opărit cu apă fierbinte copilul în vârstă de doi ani şi zece luni, după care l-au lăsat să agonizeze timp de şapte ore, copilul murind, a fost trimis în judecată pentru omor calificat. În dosar a fost inculpată şi bunica paternă a fetiţei decedate, care se afla în locuinţă în momentul în care copilul a fost oprit cu intenţie şi care este acuzată că nu a făcut niciun demers pentru a ajuta victima.
Procurorii prahoveni care au instrumentat dosarul vizând moartea unei copile opărite de părinţi şi care, în urma anchetei, au concluzionat că micuţa a fost opărită intenţionat şi lăsată să moară, i-au trimis în judecată pe mama, tatăl şi pe bunica paternă ai fetiţei decedate în anul 2021.
Dosarul vizează infracţiunea de omor calificat şi a fost înscris pe rolul Tribunalului Prahova. Acesta nu a primit încă un termen de judecată.
Celelalte două fiice ale cuplului, aflate în prezent sub tutela Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi, sunt părţi vătămate în acest dosar. Serviciul de Ambulanţă Prahova, chemat de un vecin care a constatat că fetiţa a fost lăsată să se agonizeze, s-a constituit parte civilă în dosar.
Cazul a fost deschis după ce, în 27 octombrie 2021, un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că o familie aflată în vizită şi cazată în casa sa din comuna prahoveană Poienarii Burchii are un copil mic, care a fost opărit. Cadrele medicale au găsit copilul în vârstă de doi ani şi zece luni fără viaţă.
Iniţial, cazul a fost preluat de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, care au făcut verificări pentru ucidere din culpă. Ulterior, ancheta a arătat că micuţa a fost opărit în mod intenţionat şi lăsată să moară. Astfel, în martie anul acesta dosarul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, care i-a pus sub acuzare pe mamă şi pe tată pentru omor asupra unui membru de familie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.