Parchetul instanţei supreme a cerut Agenţiei Naţionale de Integritate să îi verifice averea lui Traian Băsescu, într-un dosar în care se fac cercetări pentru fals în declaraţii, desprins din dosarul în care fostul preşedinte a fost acuzat de spălare de bani, alături de omul de afaceri Costel Căşuneanu, au declarat luni, pentru News.ro, surse oficiale.
Potrivit surselor citate, dosarul privind un teren din cartierul Primăverii din Capitală pe care l-ar fi obţinut Traian Băsescu în perioada în care era primar al Capitalei şi i l-ar fi vândut omului de afaceri Costel Căşuneanu a fost clasat pentru fapta de spălare de bani, dar cercetările continuă pentru fals în declaraţii.
În cadrul acestor cercetări s-a solicitat Agenţiei Naţionale de Integritate să îi verifice averea lui Traian Băsescu, pentru că banii cu care a cumpărat terenul nu sunt trecuţi în declaraţiile de avere din perioada în care acesta a fost primarul Capitalei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sursa citată a precizat că şi dosarul în care Traian Băsescu era acuzat că şi-ar fi acordat ilegal o locuinţă în strada Mihăileanu din Capitală, pe care a cumpărat-o în 2003, a fost clasat. Dosarul fusese redeschis în luna mai 2015, după ce Traian Băsescu nu a mai fost preşedinte.
În 6 mai 2016, fostul preşedinte Traian Băsescu a fost audiat la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul privind terenul din cartierul Primăverii pe care i l-ar fi vândut omului de afaceri Costel Căşuneanu.
Dosarul a fost, în urmă cu mai mulţi ani, în ancheta procurorilor Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din PICCJ, dar ulterior, după cercetări, a fost închis, potrivit unor surse judiciare.
În urma unor informaţii venite de la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, dosarul a fost redeschis, în 13 aprilie 2016, fiind vizaţi atât Traian Băsescu, cât şi Costel Căşuneanu, context în care au fost audiate numeroase persoane.
Fostul preşedinte a fost vizat în acest dosar şi pentru o faptă de spălare de bani în ceea ce priveşte modalitatea de achiziţionare a unui autoturism Mercedes 500. Băsescu ar fi cumpărat la un preţ foarte mic şi imediat ar fi vândut la un preţ foarte mare acest autoturism de lux.
Romania Curată a prezentat cronologia tranzacţiilor:
- 9 august 2000: Traian Băsescu cumpără un teren de 3.700 de metri pătraţi în Aleea Privighetorilor 86, cartierul Băneasa, cu 1.483.244.000 lei vechi, adică aproximativ 70.000 de dolari (în vara lui 2000, un dolar era în jur de 21.000 de lei vechi –n.r.) Suma ar fi fost achitată în numerar. Provenienţa ei nu poate fi justificată, susţine procuroarea Elena Iordache. În aceeaşi zi, la acelaşi notar, omul de afaceri Costel Căşuneanu cumpără un teren învecinat, cu o suprafaţă similară, la un preţ de 3 ori mai mare, considerat preţul pieţei.
- 15 octombrie 2002: Traian Băsescu vinde terenul din Aleea Privighetorilor 86 către Gabriela Blaj din Oituz, cumnata şi asociata omului de afaceri Costel Căşuneanu, cu 12.004. 212.620 lei vechi, adică peste 300.000 de dolari (în 2002, un dolar ajunsese în jur de 39.000 de lei vechi –n.r.). Băsescu ar fi primit 110.000 de dolari în numerar şi 8.285.000.000 lei vechi prin transfer bancar de la Gabriela Blaj.
Femeia primise aceşti bani în aceeaşi zi, tot prin transfer bancar, de la cumnatul Costel Căşuneanu. Acesta luase la rândul lui o parte din bani, 7.293.000.000 lei vechi, de la compania sa de construcţii de drumuri PA & CO Internaţional şi o altă parte, 1.006.415.000 lei vechi, dintr-un schimb valutar.
- 21 octombrie 2002: Traian şi Maria Băsescu cumpără de la Virgil şi Mariana Gheţeu o vilă situată pe Şoseaua Bucureşti Ploieşti 137 B, cu 280 de mii de dolari. Potrivit procuroarei, banii ar fi fost achitaţi în numerar, iar provenienţa nu ar fi fost justificată, avându-se în vedere că în acea perioada din conturile familiei Băsescu de la BCR, ING şi RBS Bank nu ar fi fost retrase sume de bani.
- 12 noiembrie 2002: Vila a fost donată Ioanei Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte al României.
- 10 iunie 2003: Traian Băsescu transferă banii din vânzarea terenului din Primăverii în contul fiicei sale, Ioana, deschis la ABN Amro Bank. Ea ar fi folosit parte din aceşti bani pentru cumpărarea unui imobil.
- 17 noiembrie 2003: Ioana Băsescu scoate 90.000 de dolari din bani pimiţi de la tatăl ei.
- 6 iunie 2005: Ioana Băsescu transferă 40.700 de dolari înapoi în contul tatălui ei.
- 20 aprilie 2006: Gabriela Blaj vinde terenul cumpărat în 2002 de la Băsescu cumnatului ei, Costel Căşuneanu, pentru aproape 300.000 de euro.
În aprilie 2013, omul de afaceri Costel Căşuneanu a fost condamnat la patru ani cu suspendare în dosarul de corupţie al fostului senator PSD Cătălin Voicu. Căşuneanu este judecat pentru dare de mită şi în dosarul primarului suspendat al Bacăului Romeo Stavarache.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.