Omul de afaceri Ilie Carabulea şi fiul său Oprea-Nicolae Carabulea au fost reţinuţi, miercuri seară, de procurorii DIICOT Sibiu, după mai multe ore de audieri, în dosarul de constituire de grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi evaziune fiscală.
Potrivit unor surse judiciare, Ilie Carabulea, fiul său Oprea-Nicolae Carabulea şi alte cinci persoane - Angela Toncescu, Liviu Stoicescu, Maria Cosa, Georgeta Crideanu şi Gheorghe Nasaru - au fost reţinuţi de procurorii DIICOT Sibiu, în dosarul de constituire de grup infracţional organizat, abuz în serviciu, fals informatic, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani.
Omul de afaceri Ilie Carabulea a fost ridicat, miercuri, în jurul orei 18.00, de către anchetatori de la locuinţa sa din municipiul Sibiu, după mai bine de zece ore de percheziţii.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Carabulea a fost urcat într-o maşină cu numere de înmatriculare de Alba şi a fost dus la sediul DIICOT Sibiu, unde, în cursul zilei de miercuri, au fost aduse şi alte persoane vizate în acest dosar.
Anchetatorii afirmau că zece persoane au calitatea de suspect în acest dosar, iar celelalte calitate de martor, în total fiind duse la audieri 27 de persoane.
Miercuri, procurorii DIICOT au făcut mai multe percheziţii în judeţele Sibiu, Ilfov şi în Bucureşti, la sediile societăţii de asigurări Carpatica şi la locuinţele mai multor persoane. Percheziţiile au vizat şi sediul Carpatica Asig din Sibiu.
Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că gruparea iniţiată de fiul lui Ilie Carabulea, Oprea-Nicolae Carabulea, s-a dezvoltat pe fondul problemelor din piaţa asigurărilor, membrii grupării având convingerea că, după preluarea Astra SA, Fondul de Garantare nu dispune de resursele financiare pentru a prelua portofoliul de clienţi al Carpatica Asig, mai ales în condiţiile în care activele societăţii sunt insuficiente pentru îndeplinirea obligaţiilor faţă de asiguraţi şi bazându-se pe faptul că deschiderea procedurii de faliment nu este o opţiune pentru instituţiile de supraveghere, "o astfel de măsură contribuind decisiv şi iremediabil la destabilizarea pieţei asigurărilor".
Gruparea constituită de fiul lui Ilie Carabulea este acuzată că a produs un prejudiciu de aproximativ 70 de milioane de lei.
Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că omul de afaceri Ilie Carabulea şi-ar fi determinat fiul Oprea-Nicolae Carabulea, care a preluat în 2015 o parte din afacerile acestuia, să constituie o grupare infracţională pentru a-şi proteja interesele financiare din cadrul Carpatica Asig.
Astfel, Oprea Carabulea, Daniel Micu, Georgeta Crideanu, Ana Popa şi Angela Toncescu ar fi constituit un grup infracţional organizat pentru protejarea intereselor financiare pe care le aveau în cadrul Carpatica Asig şi evitarea suspendării autorizaţiei de funcţionare de pe piaţa asigurărilor din România, "la iniţiativa” lui Ilie Carabulea, arată sursele citate.
În 23 februarie, omul de afaceri Ilie Carabulea a fost audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie, în calitate de martor, în dosarul de corupţie privind favorizarea societăţii de asigurări Carpatica, în care au fost puse sub acuzare mai multe persoane, printre care Daniel Tudor, fost vicepreşedinte al ASF, şi fosta soţie a acestuia, senatorul Doina Tudor.
Într-un alt dosar care a vizat activitatea societăţii Carpatica, procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată, în 24 aprilie 2014, pe Dan Radu Ruşanu, Ilie Carabulea, proprietar al firmelor SC Atlassib SRL şi SC Transcar SRL, societăţi prin intermediul cărora deţinea şi controla indirect societatea de asigurări Carpatica Asig SA, şi pe Marian Mârzac, fost director general al SC Carpatica Asig SA, la data faptelor membru neexecutiv în Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară, precum şi societatea Carpatica Asig SA.
Potrivit anchetatorilor, Carabulea, Mustăţea şi Mârzac au constituit grupul infracţional care a urmărit protejarea intereselor financiare ale SC Carpatica Asig SA şi la care au aderat mai multe persoane. Dosarul vizează fapte de trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, dare şi luare de mită, folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, fals, uz de fals şi instigare la aceste fapte.
În dosarul respectiv, magistraţii au dispus arestarea preventivă a lui Carabulea, acesta petrecându-şi mare parte din anul 2014 în arest. Ulterior, măsura a fost înlocuită cu arestul la domiciliu şi apoi cu măsura controlului judiciar.
În 2012, Carabulea a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la un an şi şase luni de închisoare pentru dare de mită, în dosar mai fiind condamnat, pentru mai multe fapte de luare de mită, Florin Nicuşor Apostu, fost prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Sibiu.
Carabulea a ispăşit o parte din sentinţă în Penitenciarul Aiud, ulterior fiind eliberat condiţionat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.