Omul de afaceri Horia Simu, condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru cumpărare de influenţă, va fi pus în libertate. ICCJ a suspendat executarea pedepsei, după ce a acceptat în principiu contestaţia în anulare depusă după ce CCR a decis cu privire la constituirea nelegală a completelor de cinci judecători de la instanţa supremă.
Executarea pedepsei în cazul său este suspendată până la soluţionarea definitivă a contestaţiei în anulare depuse de Simu, primul termen find stabilit în 21 ianuarie 2019.
"Admite în principiu contestaţia în anulare formulată de condamnatul Horia Simu împotriva deciziei penale nr. 116 din data de 26 iunie 2018, pronun?ată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 2138/1/2017. În baza art. 275 alin.(6) din Codul de procedură penală, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei se suportă din fondul Ministerului Justiţiei. Fixează termen pentru solu?ionarea contesta?iei în anulare la data de 21 ianuarie 2019, Sala Secţiilor Unite, pentru când se va cita contestatorul condamnat II. Dispune suspendarea executării deciziei penale nr. 116 din data de 26 iunie 2018, pronun?ată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Cur?i de Casa?ie ?i Justi?ie în dosarul nr. 2138/1/2017, până la solu?ionarea definitivă a contestaţiei în anulare, în ceea ce îi priveşte pe condamnatul Horia Simu. Dispune punerea de îndată în libertate a contestatorului Horia Simu de sub puterea mandatului de executare a pedepsei emis în baza sentin?ei penale nr. 42 din data de 26 ianuarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr.3503/1/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 116 din data de 26 iunie 2018, pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Cur?i de Casa?ie ?i Justi?ie în dosarul nr. 2138/1/2017, dacă nu este arestat în altă cauză. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 decembrie", se arată în decizia instanţei.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În septembrie 2015, fosta şefă a DIICOT Alina Bica şi fostul şef al ANAF Şerban Pop au fost trimişi în judecată pentru luare de mită şi respectiv complicitate la dare de mită, pentru soluţionarea favorabilă a unui dosar al omului de afaceri Horia Simu, acuzat de dare de mită. Alina Bica a fost achitată în acest dosar, iar Şerban Pop a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru trafice de influenţă.
Şerban Pop a beneficiat şi el de suspendarea executării pedepsei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.