Omul de afaceri Dumitru Nicolae - condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare în dosarul "Microsoft” - a părăsit, vineri seară, Penitenciarul Jilava, după ce Tribunalul Ilfov a decis eliberarea condiţionată a acestuia.
Dumitru Nicolae le-a spus jurnaliştilor că abia aşteaptă să îşi vadă copiii.
"Uitaţi, am lacrimi în ochi", a spus omul de afaceri, nedorind să facă alte declaraţii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Decizia de eliberare condiţionată a lui Dumitru Nicolae a fost pronunţată vineri de Tribunalul Ilfov, care a menţinut, astfel, decizia luată în 2 august de Judecătoria Sectorului 4.
Judecătoria Sectorului 4 arăta în motivarea deciziei de liberare în cazul lui Dumitru Nicolae că în perioada detenţiei a avut un comportament corespunzător, a fost recompensat de patru ori, a câştigat prin muncă 36 de zile şi a participat la activităţi culturale. Judecătorul mai reţine că timpul petrecut în închisoare de Nicolae Dumitru a fost suficient pentru reeducarea condamnatului şi că acesta şi-a putut forma o atitudine corectă faţă de valorile sociale, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.
În 3 octombrie 2016, omul de afaceri Nicolae Dumitru a fost condamnat la 2,4 ani de închisoare pentru trafic de influenţă în dosarul Microsoft, pedeapsa fiind majorată de la 1,6 ani cu suspendare, dispusă iniţial. De asemenea, instanţa a dispus ca acesta să plătească statului 2.050.000 dolari şi 1.000.000 de euro.
În acelaşi dosar, omul de afaceri Dorin Cocoş a fost găsit vinovat pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, instanţa dispunând în cazul lui confiscarea a 9.000.000 de euro şi 2 ani şi 4 luni închisoare.
Fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru trafic de influenţă, instanţa hotărând confiscarea a peste 3.000.000 euro.
Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, a fost găsit vinovat de luare de mită şi spălare de bani, instanţa dispunând în cazul său confiscarea a peste 2.000.000 euro şi o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani.
Judecarea dosarului "Microsoft" a început în 24 martie 2015 şi s-a încheiat în octombrie 2016, fiind vizat modul în care au fost atribuite licenţe Microsoft timp de zece ani.
Potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit nouă milioane de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, atunci ministru al Dezvoltării Regionale şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor.
Procurorii au arătat, în rechizitoriu, că Dorin Cocoş a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.