Procurorii care activează în parchetele de pe lângă judecătorii, unde schemele de personal sunt ocupate doar parţial, au un număr extrem de mare de dosare de soluţionat - de ordinul miilor pentru fiecare anchetator. La parchetele din Feteşti şi Bârlad, fiecare procuror a avut, anul trecut, de investigat peste 4.000 de dosare, în timp ce în alte parchete numărul anchetelor de soluţionat pentru fiecare procuror depăşeşte 3.000 sau chiar 3.700, dublu faţă de media calculată la nivelul parchetelor de pe lângă judecătorii la nivel naţional.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Raportul privind starea justiţiei în anul 2023 realizat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi dat publicităţii miercuri arată că, la nivelul parchetelor de pe lângă judecătorii, există unităţi de parchet unde fiecare procuror are de anchetat mii de cauze.

Situaţia este provocată în special de deficitul de personal, existând parchete care funcţionează cu doar jumătate, sau chiar mai puţin de jumătate din schemă.

”În perioada de referinţă, cea mai mare încărcătură pe procuror a înregistrat-o Parchetul de pe lângă Judecătoria Feteşti cu 4.253 de dosare penale pe procuror (explicabil în condiţiile în care acest parchet a funcţionat anul trecut cu o schemă ocupată în proporţie de doar 40%, schema de 5 posturi fiind ocupată de doar 2 procurori), urmat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad cu 4.137 de cauze pe procuror, la un grad de ocupare a schemei de 50% (activează 6 procurori dintr-o schemă de 12), în condiţiile unui volum ridicat de cauze de soluţionat (32.905) şi de Parchetele de pe lângă Judecătoriile Adjud, Botoşani şi Rădăuţi cu 3.900, 3.712, respectiv 3.709 de dosare penale pe procuror, încărcături care se explică, în principal, prin gradul insuficient de ocupare a scheme”, se arată în raportul CSM.

Documentul citat precizează că în total sunt 12 unităţi de parchet care au depăşit nivelul de 3.000 de dosare pe procuror, iar alte 41 de unităţi de la acest nivel jurisdicţional au înregistrat în anul 2023 o încărcătură de dosare de soluţionat pe procuror cuprinsă între 2.000 şi 3.000 de cauze penale.

Anul trecut, la nivelul parchetelor de pe lângă judecătorii, a fost stabilită o medie naţională de dosare penale de soluţionat pe procuror de 1.889 de cauze.

La polul opus, în cursul anului trecut au existat mai multe parchete care au înregistrat o încărcătură de dosare de soluţionat pe procuror situată cu mult sub media naţională de dosare, clasate fiind pe ultimele 3 locuri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului – 357 de dosare, Parchetul de pe lângă Judecătoria Orşova – 390 de dosare şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia – 455 de dosare , existând încă alte 25 de parchete a căror încărcătură pe procuror este mai mică decât jumătatea mediei naţionale de 1.889 de dosare pe procuror.

În ceea ce priveşte parchetele de pe lângă Tribunal, pentru anul 2023 a fost stabilită o medie naţională de 221 de dosare penale de soluţionat pe procuror.

În anul 2023, s-au remarcat ca având cea mai mare încărcătură de dosare pe procuror, în raport cu media naţională, următoarele unităţi: Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi (o medie de 439 de dosare), Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj (430 dosare pe procuror) şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea (402 de dosare pe procuror). Încărcătura cea mai mică de dosare pe procuror a fost înregistrată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova (o medie de 81 de dosare). Pe criteriul numărului de procurori repartizaţi efectiv să soluţioneze dosarele penale, la nivelul parchetelor de pe lângă tribunale, în anul 2023, s-a înregistrat o medie naţională de 294 de dosare pe procuror. Cea mai mare medie calculată pe acest criteriu a înregistrat-o Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (560 de dosare pe procuror), urmat fiind de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa (o medie de 547 de dosare) şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea (536 de dosare). Cea mai mică medie, pe acelaşi mod de calcul, a fost la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna (o medie de 90 de dosare).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.